Ieri, 13 ianuarie a.c, o patrulă mixtă formată din poliţist de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj şi jandarm, în timp ce acţiona pe strada Clujului din municipiul Blaj, a oprit pentru control, un camion încărcat cu 23 de metri cubi de material lemnos, condus de un tânăr de 22 de ani, din judeţul Harghita.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că documentele de însoţire ale materialului lemnos nu corespundeau categoriei de material lemnos transportat, motiv pentru care şoferul camionului a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.