EDITORIAL – Ananei GAGNIUC
Multă vreme, la noi terorismul s-a manifestat într-o formula de alint: „mă terorizează șeful//scorpia de nevastă/soacra”. Despre teroriști în adevăratul sens al cuvântului s-a vorbit în decembrie ’89, dar nimeni nu i-a văzut sau prins. După care terorismul a reintrat învechea paradigmă: fenomen periculos, dar departe noi. Apoi, printre victimele atentatelor teroriste au început să se au numer și români: gara Atocha din Madrid (11.04.2004), metroul londonez (07.07.2005), Paris (13.11.2015). „Ghinion” – ar putea fi citat președintele țării. Cu atentatul de la Burgas ((Bulgaria, 18.07.2012) fenomenul a ajuns la un pas de granița României. După care s-a insinuat și în interior.
Bomba zilei de 1 decembrie a venit de la Târgu Secuiesc, unde s-a plănuit detonarea unei bombe de… probă. „Trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guşti, vezi cum e […] Ar merita să facem, măcar să acumulăm experienţă” – se încurajau membrii „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate”(HVIM). Formaţiune extremistă care visează cai verzi pe pereți cu hărți pe care să fie desenată o iluzorie Ungarie Mare. Pe fază, serviciile secrete și-au făcut treaba și au dejucat atentatul, iar inițiatorul Beke Istvan a fost arestat. Multe vieți nevinovate au fost, astfel, salvate. Căci curmarea de vieți nevinovate e o caracteristică a terorismului actual.
UDMR s-a delimitat „ferm de manifestările extremiste, surse ale relațiilor tensionate dintre comunități”. E bine că a făcut-o, deși chiar UDMR are nevoie de un pic de „tensiune” ca să-și justifice existența. Chiar și cu alimentarea acestei tensiuni, simplii etnici maghiari și români își văd de treabă și trăiesc în bună înțelegere, uitându-se pătrat la bazaconiile extremiste.
Episodul de la Târgu Secuiesc – așa izolat cum e – marchează o bornă foarte periculoasă: trecerea de la terorismul de sorginte religioasă (practicat de ISIS) la cel cu tentă etnică (vezi ETA, organizația bascilor, potolită la timp în Spania). E un foarte serios semnal de alarmă, care nu trebuie ignorat nu doar de România, ci și de pățita Uniune Europeană, ba chiar de către toată lumea. Și nici tratat doar cu simple delimitări – în fond și islamiștii se delimitează de teroriștii cu turban care, și ei, luptă pentru Statul Islamic Mare – sau cu simpozioane, întâlniri și declarații protocolar-diplomatice, care n-au rezultate concrete în asigurarea securității individului. E nevoie de reacție – desigur, democratică –, dar energică și promptă. Fără a mai aștepta o stare de necesitate – ca în Franța – până când președintele Consiliului European, Donald Tusk, să realizeze că e perfect legală reținerea pentru o perioadă de până la 18 luni a migranților care vor să intre în UE, până se află ce hram poartă. Și că prevenția e mai puțin costisitoare decât combaterea, iar terorismul trebuie zburătăcit din fașă. Adică din starea în care se află, din nou, extremismul de sorginte etnică.
Ananei GAGNIUC
