Exercițiu efectuat de ISU Alba în orașul Cugir

În data de 15.10.2015, în orașul Cugir a avut loc un exerciţiu cu tema tema „Exercițiu cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de accidente la construcții hidrotehnice – Barajul Canciu”.
În scenariul exerciţiului, pentru îndeplinirea scopurilor propuse s-au prevăzut trei situaţii operative, astfel:
– în urma ploilor torenţiale a fost depăşită cota de inundaţie pe Râul Mare, ca urmare a producerii de torenţi, crescând nivelul în lacul de acumulare Canciu, ajungând la cota de pericol. Cantitățile însemnate de apă au dus la creșterea nivelului în lacul de acumulare Canciu, producând o breșă în corpul barajului. Apa deversată punând în pericol localitățile din aval, se impune avertizarea – alarmarea și evacuarea populației.
– albia Râului Mare a fost blocată cu plutitori, în zona podului Roșu, iar pentru înlăturarea efectelor intervine personal de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir. Pe timpul intervenției un servant din cadrul SVSU Cugir, a fost rănit grav și necesită intervenție medicală, iar pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea la spital a intervenit echipajul SMURD Cugir.
– este atinsă cota de inundație pe Râul Mare și în zona Haltă CFR Cugir – str. P-ța Europei, fiind nevoie de construirea unui dig de protecție din saci de nisip. În urma viiturii au fost inundate trei subsoluri de bloc din acea zonă. Pentru construirea digului de protecție și înlăturarea efectelor intervin echipaje ale ISU Alba – Detaşamentul de pompieri Alba Iulia şi Garda de intervenţie Sebeș, personal de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cugir și personal de la instituțiile implicate în gestionarea acestor situații de urgență.
Tot în cadrul exercițiului a fost evacuată Școala Gimnazială Iosif Pervain Cugir. La această activitate au participat 152 de elevi şi cadre didactice. Obiectivele urmărite au fost cele legate de informarea și educarea preventivă a cadrelor didactice si a elevilor, pentru formarea unui comportament adecvat în cazul producerii unei inundații.
Exerciţiul şi-a atins scopurile de verificare a concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante, precum şi de realizare a unei informări complexe a populaţiei, privind modul de comportare în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă.
La exerciţiu au participat domnul subprefect Murg Cornel – Instituţia Prefectului judeţul Alba, domnul Rotche Horea viceprimarul orașului Cugir şi reprezentanţi ai instituţilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de acest tip de risc.
Aceştia au apreciat modul în care s-a organizat şi desfăşurat exerciţiul și de colaborarea bună între toate forţele participante.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole