13 septembrie, Ziua Porților Deschise la ISU Alba

Ziua de 13 Septembrie a fost şi va rămâne un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor prin faptele de armă săvârşite sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei române, încleştarea din Dealul Spirii devenind un simbol al luptei poporului român pentru libertate şi independenţă. Această bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinerei armate române moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole 1829.
Pentru a cinsti memoria pompierilor militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 Septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. Sărbătoarea constituie un prilej de evocare a faptelor de arme săvârşite acum un veac şi jumătate de militarii pompieri din Bucureşti care, alături de infanteriştii Regimentului 3 şi masele revoluţionare ridicate la luptă, au înscris o pagină de eroism în lupta poporului român pentru emancipare naţională şi socială.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba va organiza “Ziua Porţilor Deschise” în toate subunităţile, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.
Manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători sunt planificate a se desfăşura după următorul program:
– în data de 10.09.2015:
– inaugurarea unui nou punct de lucru SMURD în orașul Cugir. Festivitățile (Ceremonial militar, exerciții demonstrative și expoziție de tehnică și mijloace de intervenție) se vor desfășura începând cu ora 10.00, în parcarea hotelului Drăgana.
– în data de 11.09.2015:
– “Pompier pentru o zi”, activitate interactivă cu tematică de prevenire şi stingere a incendiilor și de prim ajutor medical, adresată jurnaliştilor din judeţul Alba – în curtea Detașamentului de Pompieri Alba Iulia, începând cu ora 11.00.
– în data de 13.09.2015
În curtea Detașamentului de Pompieri Alba Iulia se vor desfășura următoarele activități:
– 10.00 – Ceremonial Militar și Religios și prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Pompierilor din România”;
– 10.30 – “Voluntar pentru o zi” – Expoziție cu tehnică și mijloace din dotarea inspectoratului, exerciții demonstrative și activități interactive cu publicul;
– 11.30 – Puncte de Informare și Educare Preventivă;
– 12.00 – întâlnirea cadrelor active cu invitații și cadrele militare în rezervă.
Premergător zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, în data de 04.09.2015, s-a desfășurat competiția de minifotbal – “Cupa 13 septembrie”, la care au participat structuri ale M.A.I. iar ofițeri și subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire au desfășurat activități de informare preventivă în județ.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole