Daca 2012 a fost anul intalnirii cu Nouvelle Vague sau Juke Box Trio, iar in 2013 albaiulienii i-au vazut live pe cei de la Moonlight Breakfast, in 2014, Bonnie Tyler a adunat mii de oameni in Piata Cetatii.
Din 19 pana in 21 iunie 2015, e rândul românilor să strălucească, într-o Sărbătoare a Muzicii 100% românească. Vineri, de la ora 20.30, Maria Buză într-un one-woman show de zile mari. Maria Buză și Taraful George Pătrașcu – o trecere prin istoria muzicii europene de la șansonetele franțuzești la profunzimea pieselor Maria Tănase, de la ecourile Marlene Dietrich la rezonanța romanțelor Ioanei Radu, având un open act îndrăzneț. Cvartetul de naiuri Transition va încearca să deschidă noi drumuri naiului românesc într-o manieră modernă universală.
Sambata, începând cu ora 21, ai o desfasurare impresionanta de forte muzicale, la Traviata, un spectacol grandios montat in aer liber, in Cetate. Opera Națională Română de Stat Cluj-Napoca va transpune Cetatea Alba Carolina într-o imensă scenă de operă, un veritabil auditorium de muzic clasică, în ritmul muzicii personajelor inspirate din romanul Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul. Albaiulienii vor avea parte la final de un spectacol piro-muzical grandios, in deplin acord cu partitura operei.
Duminică, de la 20.30, Ionel Tudor și Big Band-ul Radiodifuziunii Romane dau masura exactă a talentului dus dincolo de limita pasiunii. Big Band-ul Societății Române de Radiodifuziune a fost înfijnțat în urmă cu peste cinci decenii și a fost gazda unor maeștrii importanți, dirijori și compozitori, precum Sile Dinicu, Ionel Cristinoiu și în prezent Ionel Tudor.
O prezență inedită pe platoul Cetății o reprezinta “Camionul cu Artă”. Sărbătoarea Muzicii pune accentul pe formule culturale contemporane şi pe capacitatea de a stimula creativitatea prin implicarea artiştilor locali, nationali şi europeni care au o importanţă însemnată. Timp de trei zile, cei prezenți în Cetate vor putea admira obiecte de tip suvenir, reprezentative pentru oraș, și care ulterior vor putea fi admirate în expoziții organizate de galerii de artă din București.
Următoarele nume au purtat spre Alba Iulia cele mai noi tendinte muzicale sau spectacole clasice, premiere absolute pentru orasul nostru in editiile anterioare:
Carmina Burana de Carl Orff – în interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu și a Corului Operei Naționale Române Cluj-Napoca – cea mai impresionantă producție de acest gen din România cu completarea dimensiunii muzicale cu cea a vizualuluiprin efecte speciale sincronizate (laser și pirotehnie);
Aida de Giuseppe Verdi – în interpretarea Operei Naționale Române Cluj-Napoca – prima reprezentație în aer liber a acestei producții care a însemnat pe lângă crearea de decoruri speciale pentru Cetatea Alba Carolina și atragerea a peste 200 de voluntari cuprinși în distribuție;
Acapella Music cu Cantabile The London Quartet (Marea Britanie), Delta Q (Germania), Die Medlz (Germania), Vocal Tempo (Cuba), Jukebox Trio (Rusia) – concerte dedicate genului acapella, unice pentru peisajul muzical românesc;
Concert Novelle Vague (Franța) –trupă în vogă pe întreg mapamondul pentru abordarea proaspătă, pentru sound-ul reinterpretat din cultura cinematografică franceză, pentru aranjamehtele muzicale în stil bossa nova;
Concert Bonnie Tyler (Marea Britanie) – o legendă a muzicii rock, o voce inconfundabilă și o prezență electrizantă a reușit să adune îi Piața Cetății din Cetatea Alba Carolina peste 16.000 de turiști și localnici, dornici să fie prezenți a un adevărat concert de gală.
Concert “Povestea naiului” – un concept al unuia dintre cei mai apreciați naiști români, Radu Nechifor.
Intre 19 si 21 iunie, e Sarbatoarea Muzicii, un reper cultural mondial, organizat în Romania exclusiv la Alba Iulia, în Cealalta Capitală. Un eveniment marca Parimaria Alba Iulia.
Materialele informative, parte dintr-un concept unitar: “Visit Alba Iulia”
În condițiile în care multe orașe din România au un site în limba engleză, dar nu și o aplicație de mobil, ori au o broșură însă le lipsește un blog oficial de turism, Alba Iulia dovedește, încă o dată, că este cu un pas înainte. VisitAlbaIulia.com devine un instrument util adresat străinilor care vor sosi în „Cealaltă Capitală”. Cu o interfață interactivă, site-ul cuprinde categoria “Top 5”, ce include informații pentru mai multe segmente de turiști, de la cei tradiționali, până la iubitorii de sport sau cei care preferă activitățile de familie. Nu lipsesc nici detaliile despre mijloacele de transport, inclusiv aeroporturile din apropiere, ori facilitățile de cazare înregistrate pe Booking.com și Trips Advisor. Utilizatorii vor putea identifica foarte simplu punctele de interes, serviciile, produsele sau evenimentele organizate la nivelul destinației alese. Potențialul turistic din Alba Iulia va fi promovat, de asemenea, prin intermediul rețelelor de socializare la adresele facebook.com/visitalbaiulia și Twitter @visitalbaiulia.
Aplicația de mobil “Visit Alba Iulia”, disponibilă pe telefoane și tablete
Pentru turiștii aflați deja în oras, municipalitatea a dezvoltat aplicația de mobil “Visit Alba Iulia”, disponibilă pe telefoane și tablete Android și iOS, un instrument util pentru indentificarea punctelor de interes dar și de orientare prin GPS. De asemenea, aplicația poate fi accesată și din cele două infochioșcuri aflate la Sala Unirii și Muzeul Principia.
Din această lună, apare primul ghid turistic al orașului, în limbile engleză și română
Tot din această lună, la Alba Iulia va putea fi consultat primul ghid turistic al orașului, în limbile română și engleză, precum și o broșură cu calendarul tuturor evenimentelor organizate pe parcursul anului de către Primaria Alba Iulia și partenerii acesteia. Din conținutul broșurii, turiștii se mai pot pune la curent cu principalele obiective turistice din oraș, restaurante, cafenele și datele de contact a peste 80 de unități de prestari servicii din domeniul turistic, financiar ori transport, precum și câteva obiective istorice și georgrafice din întreg județul. În viitorul apropiat, Alba Iulia va mai beneficia și de o mini broșură de buzunar în limba engleză dar și de o hartă personalizată. Un sistem de marcare a obiectivelor importante, cu steaguri și plăcuțe informative în limba engleză, sunt de asemenea instrumente care, în curând, vor fi disponibile în oraș.
Mircea Hava: “La Alba Iulia, numărul turiștilor români și străini este în creștere. Continuăm investițiile în promovarea orașului”
„Decizia de a investi, constant, în instrumente de promovare online și offline se datorează numărului mare de turiști care își îndreaptă, tot mai mult, atenția către Alba Iulia. Am avut oaspeți inclusiv din China, Thailanda, Nigeria sau Arabia Saudită, lucru care ne arată că suntem pe drumul cel bun. Alba Iulia şi-a început călătoria ca “destinaţie turistică” imediat după intrarea României în Uniunea Europeană. Întregul Centru Istoric al oraşului a fost refăcut, Cetatea oraşului a fost restaurată, dar ne-am îndreptat atenția şi înspre zonele perimetrale, sau obiectivele care au devenit astăzi referenţiale, precum Parcul Dendrologic sau pista de biciclete Mamut, unică în România. Anual, noi evenimente atrag la Alba Iulia zeci de mii de oameni, motiv pentru care suntem decişi să investim permanent în promovarea orașului și în atragerea de turiști”, a declarat primarul Mircea Hava.