Ieri, la ora 18,34, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că pe DJ 107, pe raza comunei Sâncel, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că S.L.D.A., de 22 de ani, din municipiul Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107, în direcţia Blaj – Târnăveni, la kilometrul 54 + 200 de metri, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens şi apoi în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers după care autoturismul s-a răsturnat de mai multe ori, rămânând cu roțile în sus.
În urma accidentului, conducătorul autoturismului, care nu purta centura de siguranţă, a fost proiectat în afara acestuia şi a decedat, iar un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Târgu Mureș, pasager în autoturism, care purta centura de siguranţă, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Blaj unde a primit îngrijiri medicale însă nu a rămas internat.
Cercetările sunt continuate.
Renumitul medic Andreas Vythoulkas NEAGǍ ORICE COLABORARE cu ginecologul Mostafa Ismail și clinicile Afrodita!
Pe paginile de Facebook ale clinicilor Afrodita, au apărut zilele trecute...
Deschide