Ieri, 7 aprilie, polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia au identificat două persoane din județele Dolj și Timiș care au înșelat-o pe o femeie din comuna Ciugud, cu ocazia efectuării unui schimb valutar.
În sarcina lui M.M., o femeie de 42 de ani, din Negoi, județul Dolj și a lui S.I.D., un bărbat de 34 de ani, din municipiul Timișoara, s-a reținut faptul că la data de 07.04.2015, în jurul orelor 12,00, în timp ce se aflau în apropierea unei case de schimb valutar din Alba Iulia au abordat-o pe o femeie de 38 de ani, din comuna Ciugud și s-au oferit să-i schimbe suma de 200 de euro, la un curs avantajos.
În aceste împrejurări cei doi, profitând de neatenția victimei, au reușit să-o înșele cu suma de 776 lei.
Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.