Doi cetățeni din Sebeș, cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au efectuat verificări în baza unui plan de măsuri întocmit la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pe linia deţinătorilor legali de arme şi muniţii neletale.
Cu această ocazie, au fost identificate două persoane, respectiv B.A., de 69 ani şi P.I., de 60 de ani, ambii din municipiul Sebeş, deţinători legal de arme şi muniţii,
a căror permise de armă erau expirate din anul 2008 şi respectiv 2013. Totodată s-a stabilit că cei doi nu au depus armele şi muniţia deţinută la un armurier autorizat în termenul prevăzut de lege.
Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale, în care aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, faptă prev. şi ped. de art. 342, alin. 6 din Cod Penal.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole