Salvamontul din Alba felicitat de IGSU, pentru modul în care a intervenit la accidentul aviatic din Munții Apuseni

Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul Colonel Nicolae Cornea, a adresat recent o scrisoare de mulțumire salvatorilor montani din Alba, felicitându-i pentru implicarea și devotamentul de care au dat dovadă în acțiunea de căutare și salvare a victimelor accidentului aviatic produs în Munții Apuseni, în data de 20 ianuarie.

„Iată că munca Salvamontiștilor din Alba este recunoscută la nivel național și modul în care ei și-au îndeplinit misiunea este apreciat ca fiind exemplar, chiar dacă condițiile în care au intervenit au fost extrem de dificile.

Avem oameni foarte bine pregătiți la Salvamont Alba și știm că ne putem baza pe ei oricând, fie că vorbim de accidente pe munte, de turiști rătăciți sau chiar în caz de calamități naturale. Turiștii care vin în județul Alba trebuie să știe că aici sunt în siguranță și oricând cineva este gata să le vină în ajutor, dacă au nevoie.

Mă bucur că cum le pot mulțumi public și eu Salvamonțiștilor din Alba și îi asigur că vom fi în continuare alături de ei, ajutându-i să-și facă treaba.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole