Best of Business, la a VII-a ediție

Consiliul Judeţean Alba va organiza în data de 12 decembrie 2013, cu începere de la ora 18.00, la Ball Room – Alba Mall din Alba Iulia cea de a VII-a ediţie a evenimentului Best of Business, care este cadrul în care Consiliul Județean Alba oferă distincții pentru recunoaşterea şi evidenţierea performanţelor obţinute de operatorii economici cu capital românesc/străin din industrie, construcţii, servicii şi agricultură din judeţul Alba.

Premiile Best of Business 2013 se vor acorda şi în acest an firmelor care şi-au adus un aport substanţial la dezvoltarea economică a judeţului, pe baza următoarelor criterii:
– investiţii de capital românesc şi străin în economia judeţului;
– contribuţii la bugetul judeţului;
– valoarea exporturilor firmelor cu capital românesc şi străin din judeţ;
– cei mai buni angajatori;
– locuri de muncă nou create în judeţ de firme cu capital românesc şi străin;
– crearea şi susţinerea brandului judeţului prin brandul propriu;
– implicarea în viaţa comunităţii.

Indicatorii economico-financiari care au stat la baza realizării clasamentelor au fost furnizați de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală a Finanţelor Publice Alba şi firmele din județul Alba.

Pe toți invitații şi participanții la acest eveniment ,,business’’ îi asigurăm de toată consideraţia noastră pentru activitatea pe care o desfășoară şi pentru aportul la dezvoltarea mediului economic al judeţului Alba.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole