Peste un kg de cannabis, deţinut de un tânăr din Alba-Iulia. Traficantul a fost arestat

Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr de 22 de ani, din Alba Iulia, care cultiva şi comercializa, pe raza municipiului Alba Iulia, droguri de risc.

În fapt, suspectul ar fi deţinut o cultură de cannabis pe care a recoltat-o, cannabisul obţinut oferindu-l spre vânzare consumatorilor din municipiul Alba Iulia.

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, la data de 12 noiembrie a.c. s-a reuşit prinderea în flagrant a suspectului, în timp ce încerca să comercializeze 10 grame de cannabis, contra sumei de 250 de lei.

Cu ocazia controlului efectuat în autoturismul cu care tânărul s-a prezentat la tranzacţie, au mai fost găsite 300 de grame de cannabis iar, în urma percheziţiei domiciliare, poliţiştii au mai găsit alte 700 de grame de cannabis.

De asemenea, au fost identificate dispozitive de mărunţit cannabisul şi un cântar special, pentru gramaj redus, folosite de tânăr în activitatea infracţională.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a reuşit identificarea a 6 consumatori către care suspectul a comercializat diferite cantităţi de cannabis.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 12 noiembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi consum de droguri de risc, după care, a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole