Patru zile de concerte și proiecții gratuite la Alba Iulia Music & Film Festival (5-8 septembrie)

Filmele în care muzica are un rol principal, documentare despre viața artiștilor, musical-uri, concerte și câteva din cele mai bune pelicule românești din toate timpurile. Acestea sunt vedetele celei de a doua ediții a Alba Iulia Music & Film Festival, care va avea loc între 5 și 8 septembrie în Cetatea Alba Carolina.

Singurul festival de acest gen din România, Alba Iulia Music & Film Festival propune o combinaţie unică între filme care vorbesc despre muzică sau muzicieni şi posibilitatea de a vedea live solişti sau trupe care se regăsesc pe coloana sonoră a unui film din program, într-un mix cât mai divers de genuri.

Alăturarea celor două domenii este una firească; festivalul aduce filme despre legende ale muzicii sau pelicule în care muzica are un rol principal, proiecții acompaniate live și cu invitați cărora ambele forme de artă le sunt familiare. Am descoperit de asemenea apetența publicului din Alba pentru filmul românesc de calitate și vom promova asemenea producții la cea de-a doua ediție”, a declarat Cristian Hordilă, directorul festivalului.

Evenimentele vor avea loc în trei spații: Piața Cetății Open Air și curtea interioară a Palatului Principilor vor găzdui fiecare câte o scenă și un ecran în aer liber, iar alte proiecții vor avea loc în interior, în Sala Ferdinand.

Personal am fost impresionat de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, la prima ediţie a festivalului de muzică şi film din Cetatea Alba Carolina. Apetitul albaiulienilor şi al turiştilor pentru evenimente culturale de o reală valoare este cel mai bun argument să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca şi ediţia de anul acesta să fie cel puţin la acelaşi nivel, dacă nu chiar să îmbunătăţim lucrurile şi să ridicăm standardele şi mai sus. Alba Iulia Music and Film Festival este şi trebuie să devină un reper cultural solid pentru toţi românii care apreciază frumosul în două dintre formele sale cele mai prezente şi «digerabile»: filmul şi muzica”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Alba Iulia Music & Film Festival este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia. Prima ediție a festivalului a avut loc între 27 și 30 septembrie 2012, când s-a înregistrat un număr de peste 7.600 de spectatori.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole