În această dimineață, la ora 04,54, pe strada Mihai Eminescu din comuna Vinţu de Jos, C.E.R., de 27 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism dinspre localitatea Vurpăr spre strada Horea din Vinţu de Jos, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp din beton de la reţeaua de susţinere a firelor de electricitate. În cădere, stâlpul de electricitate a angrenat alţi doi stâlpi iar pentru remedierea avariilor a fost necesară intervenţia reprezentanţilor Electrica.
În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare fără a rămâne internat in spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv, pentru care i-au fost recoltate doua probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de C.E.R. au fost întocmite actele premergătoare cercetării şi sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.