Ieri, la ora 02,50, Politia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un taximetrist din Alba Iulia, cu privire la faptul că, în jurul orelor 01,45, în timp ce se afla într-o parcare de pe strada Gheorghe Şincai din Alba Iulia, i-a fost spart geamul portierei autovehiculului şi a fost lovit de către un client care a refuzat să plătească contravaloarea cursei.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, la scurt timp de la sesizare a fost identificat principalul suspect de comiterea faptelor, G.N.A., de 26 de ani, din Alba Iulia, faţă de care au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire şi distrugere.