Ieri, la ora 00:10, lucrătorii Postului de Poliție Transporturi Alba Iulia au fost sesizați telefonic de către un lucrător a Staţiei CFR Alba Iulia, cu privire la faptul că între bariera de cale ferată de pe strada Mărăşeşti din Alba Iulia şi staţia CFR Bărăbanţ s-a ocupat secţiunea de pe aparatul de comandă.
Imediat, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Alba Iulia sau deplasat la locul evenimentului semnalat iar la Km 415, la un podeț, au observat lucrări de excavare și mai multe persoane, aflate pe terasamentul căi ferate, având asupra lor o lanternă și cabluri din instalația de semnalizare și dirijare feroviară.
La observarea poliţiştilor suspecţii au fugit de la locul faptei în direcţii diferite, iar poliţiştii plecaţi în urmărirea lor au reuşit prinderea lui B. A. (28 ani) cu domiciliul în loc. Petreşti, judeţul Alba.
Pentru prinderea celorlalţi suspecţi s-a solicitat sprijinul poliţiştilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba care au reuşit identificarea şi oprirea în trafic a autoturismului folosit de suspecţi în care au fost identificaţi alţi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 26 de ani şi un minor de 17 ani, toţi din localitatea Petreşti, judeţul Alba.
Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit că cei 5 suspecţi au secţionat şi pregătit pentru sustragere şi valorificare 16 metri de cablu din instalația de semnalizare și dirijare feroviară, în două bucăţi a câte 8 metri fiecare.
Valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiune este de 3.099 lei şi punerea în pericol a siguranţei pe calea ferată
În cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o durată de 24 de ore, pe bază de Ordonanţă de reţinere, a celor 5 suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat” faptă pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin l lit. a, g, art. 209 alin 3 lit. f din Codul Penal și „distrugere și semnalizare falsă”, faptă pedepsită de art. 276 alin. 1 Cod Penal, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
În cursul zilei de 03.04.2013, suspecţii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă, propunere însuşită şi promovată de procurori către instanţa de judecată.
Instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei Alba Iulia şi-a însuşit propunerea procurorilor şi au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 zile faţă de cei 4 suspecţi majori, iar pentru făptuitorul minor au dispus măsura arestării preventive pentru 19 zile.
Cercetările continuă.