La data de 02.12.2012, orele 1930 poliţiştii Postului de Poliţie Sîntimbru, au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că, pe raza localităţii Sîntimbru, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate 3 autovehicule şi din care au rezultat pagube materiale.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că M.I., de 43 de ani, din comuna Sîntimbru, în timp ce conducea un autoturism DJ 107B, în direcţia Alba Iulia – Sîntimbru a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.