O după-amiază de sâmbătă! Parcarea unui supermarket arăta ca o tablă de șah în care toate pătrățelele erau ocupate de mașini. Un părinte, aflat cu copilul, făcuse deja câteva ture în jur, căutând un loc liber. În fața lor, aproape de intrarea în magazin, apărea brusc un loc liber, marcat pe asfalt cu silueta unei femei ținând de mână un copil. – Puiule, ce parcare e asta? întreabă părintele, cu un ton conspirativ, dar cu ochii lipiți de locul liber. – „Mama cu copilul”, răspunde copilul cu mândria elevului care știe lecția. – Corect! Și noi ce suntem? – „Tătic cu copil.” – Exact! Deci… suntem pe jumătate în regulă.
În mintea tatălui, se face un calcul fulgerător: codul rutier nu prevede amendă pentru „lipsă de fustă”. Și, chiar dacă ar prevedea, ar fi greu de aplicat, că nu toată lumea are fuste în portbagaj.
Doar că înainte să apese butonul de „Stop motor”, apare în cadru un domn în vârstă, cu baston, ridicându-l solemn în aer. – Domnule! Asta nu e parcarea dumneavoastră! – Cum nu? Am copilul aici, uitați-l! – Da, dar semnul are fustă! – Fustă nu există, dar copil există! Ce facem, chem soția de acasă doar ca să parcheze? Sau ce, femeile sunt obligate să poarte fustă?
Bătrânul oftează, dă din mână a neputință și pleacă, murmurând ceva despre „tineretul din ziua de azi” și „sfârșitul civilizației”.
În magazin, la raionul de lactate, o doamnă cu două plase mari și un copil protestatar se uită spre părinte: – Dumneavoastră sunteți cel de pe locul de mamă! – Copilul e aici… – Și eu am copilul, dar un tată nu parchează pe locul pentru mamă!
Din spatele frigiderului cu iaurturi, apare paznicul, un tip cu mustață groasă și aerul unui om care știe tot ce se discută în cartier, de la divorțurile proaspete până la cine a schimbat mobila în sufragerie. – Aici regula e simplă: cine prinde locul, al lui e! Restul sunt… povești de bloc.
La ieșire, copilul privește pe geam, meditativ, și întreabă: – Crezi că mama se va supăra dacă îi spun unde am parcat? – Mamele, puiule, au memorie lungă… Mai bine să creadă că am venit pe jos, de la un kilometru.
Mașina pornește. În oglinda retrovizoare, locul cu desenul alb rămâne liber… exact 3 secunde, până ce un alt șofer, cu soție și trei copii, aterizează pe el ca pe o insulă de vacanță. Și așa, rotativa parcării continuă.
