No, dragii mei, dați-mi voie să vă spun câteva vorbe despre ulița noastră… că numa’ „uliță” i se mai poate zice. Strada Schweighofer din Sebeș, s-o umplut acu’ de noroi, moloz, pietriș și… niște bălegar rătăcit!
Tot tămbălăul a început cam acu’ o lună, când firma care construia cele două blocuri, a terminat lucrarea. După ce-or plecat meșterii, blocurile au fost preluate de proprietar, care urmează să finalizeze lucrările interioare.
Din păcate, spre deosebire de constructori, proprietarul nu mai e așa preocupat de curățenie. Acum, strada Schweighofer – asfaltată de puțin timp! – s-a umplut de noroi, urme de roți cât roata de combină de la CAP, pietriș împrăștiat, balegă și moloz… moloz cât să faci din el un monument în cinstea nepăsării.
Să mergi pe jos? Apoi… numa’ dacă ai spirit de aventurier. Tre’ să pășești cu grijă! Și Doamne ferește să n-ai încălțări bune… Ai senzația că joci șotron: o săritură pe-o piatră, una peste o baltă, două în lateral, poziția flamingo, pas de rac… Uneori zici că ești la dansul fetelor de la Căpâlna: doi pași înainte și unul înapoi.
Le-am cerut muncitorilor să măture asfaltul. M-au privit cu ochi mari și umezi, fix ca vaca lu’ moșu’ când îi citeam din Eminescu. Am scris la Primărie. Am dat și la Poliția Locală. Până când s-o face lumină (și uscat), am zis să pun niște poze. Măcar să rămână în istorie: Epoca de aur a noroaielor din Sebeș, ediția Schweighofer.
