In acest week-en in orasul cetatii, producatorii s-au intrecut in delicatese culinare iar albaiulienii su fost pe post de albitrii . Târgul ”Gustos de Alba”, aflat la a trei ediţie şi organizat de Consiliul Judeţean Alba, a oferit vizitatorilor şi cumpărătorilor posibilitatea de a vizita, degusta, cumpăra produse eco dar şi de a asista la spectacole de Operă în Piaţă – un recital de arii din opere celebre susţinut de artişti ai operei din Cluj, concursuri cu premii, demonstraţii culinare şi ateliere de gătit pentru copii.
Evenimentul a avut ca scop promovarea producătorilor autohtoni din industria alimentară şi a valorilor tradiţionale culinare locale. Au fost prezenţi numeroşi expozanţi: brutării, patiserii, carmangerii, cofetării, producători de brânzeturi, viticultori, legumicultură şi produse lactate fabricate în Alba. Cei care au vizitat târgul au putut cumpăra ouă, miere, produse apicole, brânzeturi, carne, preparate din carne, pâine şi produse de panificaţie, prăjituri, vinuri şi multe preparate culinare tradiţionale din bucătăria judeţului.
Cei care au fost prezenţi încă de la deschidere au prezentat un interes deosebit pentru produsele apicole: miere, uleiuri de diferite seminţe, fructe cu miere, miere cu cătină dar şi produsele cosmetice naturale. Produsele de carmangerie, brânzeturile şi pâinea au fost, de asemenea, la mare căutare în rândul celor prezenţi.
” Participăm în fiecare an la acest minunat târg cu produse de panificaţie. Am venit să oferim mai multe sortimente de pâine de o calitate excepţională. Oamenii ne cunosc şi faptul că cumpără de la noi ne fac să înţelegem că au încredere în produsele noastre”, ne-a declarat un reprezentant al producătorului de panificaţie Rustiq.
Alături de Consiliul Judeţean Alba, parteneri în organizarea acestui eveniment sunt: Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociaţia Ţara Vinului Alba, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Alba Transilvania, Asociaţia crescătorilor de ovine din judeţul Alba, Asociaţia Judeţeană a crescătorilor de bovine Alba, Fuchs Condimente Ro şi Slow Food Alba Transilvania.
Din 7 mai, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, din incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia
Începând de marți, 7 mai 2024, consultațiile medicale în regim...
Deschide