În Piața Agroalimentară din Sebeș, printre tarabele încărcate cu roadele pământului și sunetele vânzătorilor care își laudă marfa, se află un om a cărui prezență pare să aibă o aură aparte. Marin Vasile Surdu, alintat de prieteni, Marin, este pantofarul care repară pantofi și poșete pentru MAXIM 15 lei.
Nu e vorba doar de bani. 15 lei este doar o cifră, un simbol al echilibrului pe care l-a găsit între dăruire și supraviețuire. Marin nu cere mai mult, pentru că el înțelege că valoarea muncii sale nu se măsoară în aur, ci în mulțumirea celor care își recuperează pașii pierduți, grație unei perechi de pantofi refăcuți sau a unei poșete căreia i-a fost redată demnitatea.
Pentru unii, 15 lei este un preț ridicol de mic. Dar Marin nu vede asta așa. El știe că actul de a vindeca nu are preț. 15 lei este doar calea prin care își menține conexiunea cu oamenii, fără să rupă firul fragil al echilibrului dintre dăruire și supraviețuire.
Într-o zi, la atelierul lui Marin s-a oprit tanti Viorica, cu o geantă ce avea nevoie de multe reparații. Marin, fără să clipească, a ridicat-o cu grijă, s-a uitat la cusătura desfăcută, la fermoarul pe moarte și i-a spus: „15 lei, tanti. O aduc înapoi la viață!” Tanti Viorica, stupefiată: „Cum, măi băiatule? Geanta asta a fost călcată de trei ori de vaca vecinului și eu am scăpat-o sub car. E făcută praf! Doar 15 lei?” Marin, cu un zâmbet în colțul gurii: „Ei, ce să zic, e prețul meu standard!”
La scurt timp, la atelier a ajuns și Dorel, cu pantofii de lucru care arătau mai degrabă ca victimele unei explozii. „Marine, fii atent, pantofii ăștia mi-au salvat viața, dar acum sunt în comă. Mai au vreo șansă?” Marin, calm ca un zen master al pingelelor: „Sigur, șefu’. 15 lei și îi resuscităm. Vor merge mai bine decât înainte!”
La fel ca tanti Viorica, Dorel a avut același moment de neîncredere. „Numai 15 lei? Serios? Dar dacă mă duc la alt atelier, îmi cer cel puțin 50!” Marin s-a aplecat ușor spre el și a spus, ca și cum i-ar fi împărtășit un secret universal: „Eu nu repar pentru bani. Eu repar pentru că pantofii ăștia au o viață de trăit. Și mai mult de-atât, am un plafon: 15 lei.”
Așa a fost întotdeauna Marin: oamenii vin cu pantofi sfâșiați, poșete pe moarte, tălpi gata să abandoneze orice speranță, și pleacǎ nu doar cu încălțămintea refăcută, ci și cu un sentiment ciudat de mirare. Este ca și cum ar descoperi că fericirea vine sub forma unor pantofi lipiți impecabil ce costa doar… 15 lei!
