În Podișul Transilvaniei, de-a lungul Secașului Mic și a Secașului Mare, se întinde Țara Secașelor, un ținut care unește prin cultură două județe: Sibiu și Alba.
La nivelul Sibiului, Țara Secașelor cuprinde orașele Miercurea Sibiului și Ocna Sibiului, alături de comunele Apoldu de Jos, Ludoș, Loamneș, Păuca, Șura Mică. Învecinarea la Sud cu Mărginimea Sibiului, zonă cu puternică identitate etnofolclorică, a dus la numeroase interferențe și împrumuturi, așa că astăzi secășenii etalează costume în alb și negru specifice mărginenilor, dar și elemente de port popular care îi individualizează: brăcia lungă de 2,5 metri cu care fetele îşi încing mijlocul, căciulile înalte, bogat împodobite ale alămorenilor. Specificul zonei se păstrează și prin colindele cetelor de feciori, ce răsună în aproape toate satele de Crăciun, prin obiceiul copiilor de a se prinde veri și văruțe la Sfântul Toader, și prin Festivalul interjudețean„Datină Străbună pe Secașe”, organizat încă din anul 1972 pentru a promova individualitatea Țării Secașelor.
Astazi, la Petrești, sǎrbǎtorim fanfara!
Duminică, 25 august 2024, la Petrești, pregătiți-vă pentru un eveniment cu...
Deschide