După ani de zile petrecuți printre obuze și soldați cu priviri agitate, preotul militar Ioan Cărpinișan, veteran al Teatrului de Operații din Irak, a decis să își lase uniforma de camuflaj pentru una ceva mai puțin stresantă, dar cu nuanțe la fel de complexe: șorțul de viticultor. Așa că, dupǎ ce a trecut în rezervă, s-a retras în Sebeșul natal, convins că misiunea sa divină era să readucă la viață o bucată din istoria Daciei – vița de vie iordana galbenă.
Desigur, nu a fost o tranziție ușoară. După ce ani la rând își începuse diminețile în Irak cu rugăciuni scurte în mijlocul tunetului bombardamentelor și cu urări de „Doamne-ajută” în timp ce soldații săpau șanțuri de protecție, acum trebuia să se obișnuiască cu gânguritul păsărilor și clipocitul lin al apei care îi udǎ viile. Într-un fel, însă, viața pe câmpul de luptă nu era atât de diferită de cea pe câmpul de vie: ambele necesitǎ răbdare, disciplină și multă, multă rugăciune.
Prima încercare a preotului de a planta vița de vie a fost, evident, marcată de un exces de zel militar. A făcut un plan detaliat, cu schițe, diagrame și cronograme – nu avea cum să dea greș. Înarmat cu o sapă, ca pe vremuri cu o cruce în Irak, a început să „atace” pământul, săpând meticulos tranșee, după modelul celor din deșert, pentru a planta vița. „Cine știe să sape șanțuri în Irak, știe să sape și pentru vie!”, se gândea el optimist. După ce a plantat primii butași de iordană galbenă, părintele Ioan a rostit o rugăciune lungă, de aproape o oră, pentru succesul recoltei. „Doamne, dacă ai fost cu mine în Irak, dă-mi și aici o mână de ajutor. N-am nevoie de miracole, doar să nu îmi mănânce pǎsǎrile si gândacii strugurii.”
Dar Dumnezeu lucrează în moduri misterioase. Primul an a fost un dezastru. Iordana galbenă nu prea voia să crească, iar puținele boabe care s-au copt erau atât de acre, încât le-ar fi putut folosi drept muniție în vreun conflict internațional. Vecinii de pe deal îl priveau cu un amestec de compasiune și amuzament. Unul chiar i-a spus: „Părinte, nu-i ca-n Irak! Aici, strugurii nu cresc cu disciplină militară și rugăciuni, trebuie și un pic de noroc și de băutură!” Dar părintele Ioan nu s-a lăsat. În următorii ani, a studiat cu pasiune viticultura, în timp ce își aducea aminte de strategiile de război. „Când soarele e prea puternic, trebuie să îmi protejez strugurii, exact ca atunci când ne feream de insolație în deșert,” își spunea. Până la urmă, eforturile sale au dat roade, iar iordana galbenă a început să înflorească frumos.
În 2022, când a câștigat prima medalie de aur la un concurs mare de vinuri, Ioan a știut că Dumnezeu are un simț al umorului. Și nu oricare: unul rafinat. „Bine, Doamne, am înțeles! Mi-ai dat războaie, mi-ai dat încercări, și acum mi-ai dat iordana galbenă. E clar că ai un plan mai mare pentru mine decât să fiu doar un simplu preot militar. Poate ar trebui să predic despre cum să faci vin!”, glumea el printre râsete cu colegii viticultori.
Azi, preotul Ioan Cărpinișan nu mai poartă crucea de luptă pe piept, ci medaliile de aur pentru vinurile sale. Își petrece zilele povestind despre cum se poate transforma o tranșee într-un loc sacru de vie, iar soldații americani cu care a fost in Irak îi mai trimit câte un mesaj, rugându-l să le trimită și lor o sticlă din „vinul militar”. „Așa e cu băieții aceștia,” le răspunde el. „Nu te uită niciodată când ai ceva bun de băut.”
Astfel, Cărpinișan a găsit o cale să continue să-i ajute pe oameni, nu doar cu sfaturi religioase, ci și cu vin de calitate. Și cine știe? Poate în curând va fi primul preot militar din istorie care va fi canonizat pentru că a creat un vin demn de Rai.
