Cel mai vechi nivel de locuire de pe vatra și din hotarul comunei poate fi atribuit fazei finale a neoliticului, adică sfârșitului culturii Tisa (mileniul III-II a. Chr.), complexului Tisa aparținându-i o vatră de foc și fragmente ceramice, descoperite pe malul stâng al Muresului, în locul numit „La Brod”. Fragmente ceramice descoperite întâmplător în diferite puncte ale acestui mal demonstrează și prezenta purtătorilor culturilor Coțofeni, Wiettenberg (epoca bronzului) și Hallstatt C (prima vârstă a fierului). Obiectele se păstreaza la Muzeul Național la Unirii din Alba Iulia.
La nord-est de partea de jos a satului Blandiana, pe Vârful Pleșii, se află o așezare aparținând culturii Coțofeni, din perioada de sfârșit a mileniului III și începutul mileniului II înainte de Christos.
Satul Blandiana și hotarul său au excepționale vestigii dacice. În vatra și în hotarul satului s-au descoperit în mai multe rânduri morminte și o serie de obiecte romane. Traseul drumului roman de pe valea Mureșului trecea prin localitate. Acest fapt este dovedit de faimoasa hartă militară romană cunoscută printr-o copie medievala (sec. XIII), numită „ Tabula Peutingeriana”, care într-un segment al său menționa și cuprindea Blandiana, lângă marele oraș roman Apulum.
Primul document păstrat care ne oferă informații despre satul numit până în 1920 Carna sau Maros Karna, iar dupa această dată Blandiana, este Conscripția din 1733, realizată de episcopul blăjean Inochentie Micu Clain. Conform acesteia, satul Carna, integral românesc, avea 48 de familii și 3 preoti, dintre care unul neunit, adică ortodox.
