TRANSAVIA, cel mai mare jucător de carne de pui din România, își propune investiții record și achiziții din piață, prin care să își consolideze poziția în regiune

 

23 martie 2022. Alba Iulia. După cel mai bun an din istoria companiei, TRANSAVIA, cel mai mare producător de carne de pui din România, previzionează întărirea poziției la nivel național și internațional prin investiții masive în extinderea și eficientizarea operațiunilor și prin achiziții de noi jucători din piață. Astfel, în 3-4 ani, capacitatea de producție va atinge un nou nivel record pentru un sud-estul Europei, depășind borna  de 200.000 de tone de carne de pui anual.

„ Pe 1 aprilie aniversăm 32 de ani de la înființare. Suntem mândri că suntem cel mai mare producător de carne de pui din țară, cu rezultate excepționale an de an și cu  o soliditate a afacerii care ne permit în mod incontestabil să creștem constant și să ne întărim poziția de lider. Știm exact unde vrem să ajungem pe termen mediu și lung, fiind deciși să ne extindem operațiunile cumpărând jucători din piață. De altfel, în acest moment suntem deja angrenați în negocieri pentru astfel de achiziții”, declară dr. ing. Ioan Popa, Președinte și Fondator TRANSAVIA. 

În ciuda provocărilor imense resimțite de întreaga societate anul trecut, determinate de inflația galopantă, explozia costului vieții, volatilitatea și intensificarea tensiunilor geo-politice chiar în vecinătatea noastră, creșterea fără precedent a costurilor energiei, gazelor și materiilor prime, viziunea managerială, investițiile masive și corect orientate și dedicarea celor 2300 de angajați au condus la rezultate foarte bune înregistrate de liderul pieței cărnii de pui. TRANSAVIA, cel mai profitabil jucător din sector, a investit în ultimul deceniu aproximativ 250 de milioane de euro din fonduri proprii în dezvoltare sustenabilă, în extinderea operațiunilor, în tehnologie modernă și dezvoltarea echipei.

„Avem cei mai buni indicatori de profitabilitate din industrie, nu doar din România, ci și la nivel european. În plus, suntem probabil singura companie de profil care nu are datorii de niciun fel și nu are credite de rambursat. În acest mod suntem sustenabili și putem planifica viitorul, în timp ce contribuim la bunăstarea celor din jur, atât prin taxele plătite, cât și prin acțiunile noastre directe”, spune dr. ing. Ioan Popa, Președinte și Fondator TRANSAVIA.

Sustenabilitatea financiară este dublată de grija față de bunăstarea animalelor și pentru protejarea mediului. Cea mai recentă investiție făcută de TRANSAVIA în acest sens a fost inițiată în 2022 și susține cea mai mare investiție în energie verde din sectorul alimentar. Investiția, care se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri proprii, va permite producerea de până la 100% din energia necesară operațiunilor, până la finalul acestui an. Compania va continua să fie un model de bune practici în industria alimentară, prin noi investiții în proiecte de dezvoltare.

Afacere de familie, cu capital 100% românesc, TRANSAVIA este singurul producător din România care produce, crește și procesează toți puii în facilitățile proprii, putând astfel să garanteze constanță pentru calitatea înaltă și siguranța maximă a tuturor produselor oferite. Bazându-se pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță, compania are în prezent o capacitate de abatorizare de 30.000 de capete / oră.

Calitatea și siguranța produselor TRANSAVIA sunt o carte de vizită în afara granițelor, unde TRANSAVIA exportă aproximativ 30% din producția sa,  în 27 de țări de pe mai multe continente. 

TRANSAVIA este singura companie românească care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar. 

Despre TRANSAVIA

TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile de carne de pui Fragedopui cu creștere lentă Libertan și semipreparate pe bază de pui Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase portofolii din România, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. În cei peste 32 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și de pe alte continente. Fragedo, brand emblemă al companiei, este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) poartă pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate.

Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.

###

Contact: relatii.publice@transavia.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole