Medicul Teofil Lungu de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj face apel către doctori să nu mai prescrie chimioterapie în cazurile de cancer la cap sau la gât, pentru că nu au rezultate, tumorile se extind, iar efectele sunt “catastrofale”, el spunând că sunt sute de astfel de cazuri.
Teofil Lung, fost şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo – Facială din Cluj-Napoca, a declarat, că la această unitate medicală ajung foarte mulţi pacienţi cu cancer la cap sau la gât care au urmat chimio şi cobaltoterapie şi la care tumorile canceroase s-au extins.
“Am un mesaj către colegii medici, pentru că fenomenul este, deja, unul cronic, sunt sute de cazuri. Medicii la care se prezintă pacienţii au învăţat în şcoală şi au imprimat în mintea lor de medici ideea că în secolul XXI cancerul se rezolvă cu chimioterapie şi cobaltoterapie. Fac o mică biopsie pacientului şi îl trimit spre aceste terapii. Sunt sute de cazuri care au trecut prin aceste faze şi nu au niciun rezultat. Mesajul meu vine spre aceşti colegi medici, că acest cancer de cap şi gât nu reacţionează nici la chimioterapie, nici la cobaltoterapie, indiferent cât sunt de performante“, a declarat Lung într-un interviu pentru MediaFax.