Calcarele de la Ampoiţa
Vă vor surprinde cu crestele lor încă de la primele viraje, de-a lungul pârâului Ampoiţa. Semeţe, parcă ţâşnesc din plapuma de păduri care acoperă fiecare petec de iarbă al dealurilor dimprejur. Vorbim de trei blocuri de calcar, desprinse unul de altul, înalte de 44 m, 27 m şi, respectiv, 17 m. Împreună, alcătuiesc o privelişte impunătoare în acest ţinut carstic al Munţilor Trascău. De fapt sunt atât de abrupte, încât au devenit irezistibile pentru căţărătorii care văd, în această triadă albă de calcar, o zi de aventură
Nu zic să luați cu voi frânghiile şi scripeţii, dar merită o tură până acolo, măcar pentru un set de fotografii cu care să vă lăudați celor care nu prea ştiu ce-i ăla relief spectaculos. Drum până sus există şi începe chiar din dreptul indicatorului turistic. Însă pregătiți-vă picioarele pentru o potecă abruptă, „ca pe acoperiş”, printre tufe cu spini şi copaci încovoiaţi până la umeri. Sus, efortul e răsplătit: gărduleţele, acoperişurile şi pârâul se pierd, miniatural, în peisajul domol de dealuri. Superb, pur şi simplu.
Piatra Boului
Privită de jos, ați crede că e Piatra Craivii. Pare să aibă aceeaşi ascuţime a crestei, ivită brusc deasupra pădurilor. Domină Dealul Fecioarei la cei 510 m altitudine, constituind cel mai important reper nordic al depresiunii Ampoiţa. Cel mai simplu să ajungeți acolo este dacă urmați drumul de ţară ce pleacă din satul Ampoiţa, la stânga cum urcați pe vale, trecând podul de piatră unde e amplasat indicatorul. Calea urcă direct spre creastă, tăind păşunile şi păduricea de conifere, şi vă duce direct la poalele Pietrei Boului, care-şi etalează pereţii calcaroşi înalţi de 45 m înălţime. De sus, priveliştile vă vor învălui în tihnă, fiindcă acum sunteți într-adevăr deasupra Văii… Vezi Calcarele, vezi satul, vezi Piatra Craivii, ba chiar şi îndepărtatele Chei Întregalde. E frumos.
Cheile Ampoiţei
Dacă tot sunteți prin preajmă, vă puteți convinge încă o dată că zona asta merită vizitată; secretul e să nu vă abateți de la drumul comunal ce v-a adus la Ampoiţa. Curând veți intra în pădure, paralel cu pârâul, şi veți merge cale de 9 km. Dar de data asta, ţinutul devine cu adevărat sălbatic… Vorbim de Cheile Ampoiţei, întinse pe o lungime de 500 m. E un ţinut care vă frapează cu obrazul accidentat al pereţilor laterali din piatră, sculptate în arabescuri de muchii şi ţancuri, ce îngustează drumul prin înclinarea lor. Totul, însă, se lărgeşte mai în sus de 850 m, unde pereţii trecătorii se ondulează, ca o chemare blândă spre cer. Şi e copleşitor când priveşti de jos în sus, fiindcă se înalţă un spectacol înghesuit cu stânci, arbuşti şi ierburi, ca în tablourile romantice. Plus de asta, Cheile Ampoiţei ascund câteva peşteri (pe care le poţi vizita doar dacă eşti un expert al coborârilor la peste 300 m, deci… aviz amatorilor!), cea mai însemnată fiind Peştera Liliecilor.
