44,44% dintre fetele din statele UE care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România;
Pe primele locuri se situează județele Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor și Dolj (câte 52) și Brașov (40);
Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.
București, 9 mai 2022: Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de nașteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat. În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).
În ceea ce privește distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, pe primele locuri se situează:
Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)
Bihor (52) și Dolj (52)
Brașov (40)
Argeș (29)
Sibiu (28)
Bacău (26)
Constanța (24)
Satu Mare (23)
Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).
La polul opus se găsesc județele:
Gorj (4 mame cu vârsta sub 15 ani)
Mehedinți, Tulcea și Brăila (6 nașteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare)
Vâlcea, Neamț, Botoșani, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud (câte 7 fete care au devenit
mame înainte de 15 ani, în 2020).
Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii.
Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.
Caravana medicală ajunge în Negru-Vodă
Pentru a contribui la reducerea mortalității infantile din județul Constanța, Organizația Salvați Copiii derulează programul Sănătatea mamei și a copilului în zonele defavorizate din județ.
Astfel, sunt asigurate servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani, care primesc suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială și asistență pediatrică.
„Accesul la servicii medicale și la educație pentru sănătate este vital pentru sănătatea mamei și a nou-născutului. Din păcate, România rămâne o țară a disparităților sociale, iar populația vulnerabilă, în special copiii și femeile gravide, se confruntă cu situații de marginalizare. De aceea Salvați Copiii România merge în comunități și asigură asistență medicală gravidelor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Specialiștii locali ai Organizației Salvați Copiii alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici au ajuns în orașul Negru-Vodă în cadrul proiectului „Sănătate pentru fiecare comunitate. Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”, derulat cu sprijinul PENNY.
În zilele de 7 și 8 mai, în spațiile puse la dispoziție de Primăria din Negru-Vodă, fetele și femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit și au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului.
În total, 700 de fete și femei vulnerabile din județul Constanța beneficiază de servicii socio-medicale și educație medicală în cadrul programului Salvați Copiii destinat fetelor și femeilor vulnerabile în zonele rurale.
„Prin parteneriatul pe care îl desfășurăm cu Salvați Copiii ne dorim să ajutăm cât mai multe viitoare mame și femei din zonele rurale defavorizate să aibă acces la servicii de sănătate esențiale. Și vrem să mulțumim aici și clienților noștri, care au contribuit cumpărând jucării în cadrul campaniei Ferma de Pluș. Printr-un sprijin real oferit împreună acestor comunități, atât prin organizarea caravanelor, cât și prin donațiile de produse, sperăm ca cei mici să aibă un start în viață mai sănătos, alături de mamele lor”, a afirmat Daniel Gross, CEO PENNY România.