Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia informează pacienții că au posibilitatea să utilizeze sistemul online de programări, pentru planificarea consultațiilor, la policlinica situată pe strada Mușețelului, nr. 2.
De asemenea, în continuare, se pot realiza și programări telefonice, la numerele de la fișierele policlinicii: 0258826272 sau 0258835505, dar și la numerele de telefon mobil: 0766066193 sau 0766066172. Programările telefonice se realizează, de luni până vineri, între orele 07:00 și 15:00.
Îi rugăm pe pacienți să nu se prezinte fizic pentru realizarea de programări pentru consultații, ci să apeleze la una dintre cele două variante: online sau telefonic.
Programările online se realizează accesând portalul spitalului: https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online. La acest link se poate ajunge și accesând site-ul spitalului: www.spitalalba.ro (click pe ”PROGRAMARI ONLINE”, în partea dreaptă, sub ”PORTAL MEDICAL” și ”ANMCS unitate aflată în PROCES DE ACREDITARE”). Ulterior, de pe https://portal.spitalalba.ro/, se accesează categoria ”Programări Online” (din partea de sus).
Programarea Online se realizează în doar câteva minute. Pacientul selectează perioada în care dorește, specialitatea medicală și medicul (dacă optează pentru unul). Ulterior, sistemul online caută intervale orare libere în perioada specificată de către dvs. După ce alegeți ziua și ora, trebuie să completați câmpurile cu: nume, prenume, data nașterii, observații (dacă sunt), nr. de telefon și să fiți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.
Ulterior, vi se va remite o fișă de date și rugămintea de a vă prezenta la consultație cu următoarele documente:
• BILET DE TRIMITERE de la medicul de familie
• Buletin/Carte de identitate sau certificat de naștere
• Card de sănătate
• Documente medicale anterioare (Scrisori medicale, Bilete externare, Analize medicale, Copii certificate medicale).
Chiar dacă incidența cazurilor de COVID-19 este scăzută vă rugăm, în continuare, să respectați măsurile impuse: portul măștii, distanțarea fizică și dezinfecția mâinilor la intrare în policlinică. De asemenea, vă rugăm să vă prezentați la consultație cu doar 10-15 minute înainte de ora programării.