Situl se află pe o suprafață deluroasă cu multe păduri compacte de foioase şi zone deschise de o valoare conservativă mare și rar întâlnită de-a lungul Mureşului, fiind habitat pentru 34 de specii de păsări protejate în spațiul european. Aici se întâlnesc efective importante la nivel internațional și naţional din nouă specii de răpitoare diurne și nocturne, acest lucru fiind posibil datorită condiţiilor excelente de cuibărit (păduri bătrâne, respectiv zone acoperite de stuf în cazul eretelui de stuf), de iernare (în cazul eretelui vânăt\n \n și al șoimului de iarnă) şi nenumăratelor terenuri de vânătoare. Aceste păduri bătrâne oferă un habitat propice de cuibărit pentru multe perechi de barză neagră și caprimulg. În pădurile din sit se întâlnește una dintre cele mai mari populații de ciocănitoare de stejar, formată din 2200-2300 de perechi cuibăritoare și rezidente. Un important loc de hrănire al răpitoarelor este lunca Mureşului, dar și pajiștile și culturile agricole pe care încă se practică moduri tradiționale de exploatare a terenurilor care sunt benefice și pentru populaţia de cristel de câmp. În zonele deschise cu pâlcuri de copaci şi tufărişuri se întâlnesc cu efective extrem de numeroase și alte specii de interes comunitar, precum silvia porumbacă, muscarul gulerat, sfrânciocul cu fruntea neagră sau sfrânciocul roșiatic. Majoritatea acestor specii dețin un statut favorabil de conservare în sit.
Situl se află în bazinul Mureşului, în acel sector inferior de defileu în care acesta se prezintă din punct de vedere geomorfologic ca un râu ajuns la maturitate, având o albie majoră largă. În sit sunt prezente toate elementele morfologice caracteristice acestui sector de râu precum meandrele largi, braţele părăsite, braţele secundare, insulele etc. Lacurile, bălțile, izvoarele, pâraiele și cursul râului Mureș, deși reprezintă doar 2% din suprafața sitului, sunt importante pentru pasajul unor specii acvatice protejate la nivel european precum chirighița neagră, bătăușul, stârcul de noapte, egreta mică și egreta mare. Tot aici cuibăresc stârcii pitici și până la 50 de perechi de pescăraș albastru, aceste zone umede fiind și teritoriul de hrănire pentru 40-50 de perechi de berze albe care cuibăresc în comunitățile umane apropiate. Aproape în fiecare iarnă în porțiunile cu apă limpede și mai lent curgătoare ale Mureșului poposesc pentru hrană și odihnă până la patru exemplare de cufundac arctic, alături de care apar frecvent și foarte multe rațe și cormorani mari. Habitatele umede bogate în herpetofaună asigură hrana preferată de șerpar, ale cărui perechi își formează în fiecare an un alt cuib alegând arborii înalți ușor accesibili aflați în rariști sau liziere de pădure. În zonă este prezentă o faună formată din zece specii de reptile și 12 de amfibieni, dintre care amintim pe acelea care sunt hrana preferată de șerpar, precum șarpele de apă, șarpele de casă, șarpele lui Esculap, șarpele de alun, șopârla de câmp, gușterul, șopârla de ziduri, vipera comună, broasca râioasă brună și cea verde, broasca roșie de munte și cea de pădure. Cele 8-12 perechi ale acestei specii de răpitor care cuibăresc anual în sit sunt dovada existenței unor habitate forestiere puțin deranjate antropic, șerparul fiind o specie ușor de alungat de prezența omului în teritoriul de cuibărire. De asemenea, numărul mare de șerpari arată și întreținerea într-un mod tradițional a fânețelor și a pășunilor din sit, de unde această pasăre își ia o parte din prada preferată. Efective semnificative la nivel național mai au viesparul (până la 110 perechi), acvila țipătoare mică (până la 70 de perechi), cristelul de câmp (150-180 de perechi), huhurezul mare (80-100 de perechi). Caprimulgul vânează în zbor insecte din pajiști și poieni aflate între pâlcuri de pădure, utilizând în special lizierele acestora pentru cuibărit, în sit existând până la 800 de perechi ale acestei pasări nocturne și crepusculare. Alte specii de păsări protejate care sunt oaspeți de vară cu efective mari reproducătoare în sit sunt muscarul mic, muscarul gulerat, ciocârlia de pădure, sfrânciocul roșiatic, sfrânciocul cu frunte neagră și silvia porumbacă. Ciocănitoarea cu spate alb, ghionoaia sură, ciocănitoarea de grădini, ciocănitoarea neagră și ciocănitoarea de stejar sunt specii cuibăritoare, cu populații rezidente în acest sit. Dintre acestea, cea mai mare densitate populațională o are ciocănitoarea de stejar, care este prezentă aici cu 2200-2300 de perechi cuibăritoare, fiind probabil cea mai mare populație din țară. Având un cioc destul de slab, folosit mai mult pe post de solnă în lemnul putred, această ciocănitoare are nevoie, pentru a se hrăni sau săpa cuibul, de arbori uscați sau în curs de uscare. Cuibărește în pădurile de stejar și carpen din sit care au în special expoziție sudică, în grupuri de peste 15 indivizi. Majoritatea speciilor care sunt protejate în spațiul european sunt reprezentate prin populaţii care dețin un statut favorabil de conservare în acest sit.
