Zona montană aparținînd grupei nordice a Carpaților Răsăriteni (Orientali) reprezintă sectorul cel mai înalt al lanțului eruptiv continental Oaș-Gutîi-Văratec-Ţibleș. În arealul turistic al hărții masivului sunt înglobați și Munții Lăpușului (cunoscuți în literatura geografico-turistică și sub numele de Munții Văratecului, după principalul lor vîrf-Văratec – altitudine 1358 m), veriga de legătură în drumeția pe creasta Gutîiului și Ţibleșului.
Geografic Munții Ţibleșului reprezintă o unitate montană bine conturată, ocupînd o suprafață de circa 260 kmp., delimitată la nord de Depresiunea Maramureșului și la sud-vest de cea a Lăpușului – „Ţara Lăpușului”; limita estică a masivului este marcată ferm de defileul Salva-Vișeu, începînd din Pasul Șetref (817 m altitudine), pe Valea Sălăuței, iar cea vestică de izvoarele văilor Lăpușului și a Botizei ce despart Ţibleșul de Munții Lăpușului; în zona sudică Dealurile Năsăudului și „Ţara Năsăudului” fac trecerea spre culoarul depresionar al Someșului Mare.
Constituția petrografică a întregului masiv se axează în principal pe roci eruptive de tipul andezitelor piroxenice (de Arcer), andezite cu amfiboli (de Ţibles), diorite, tufuri vulcanice și aglomerări andezitice, frecvent aparute la zi; prezența tufurilor vulcanice și a aglomerărilor andezitice, ușor de recunoscut după aspectul lor poros-buretos (asemănător pietrei ponce), datorat expulzării forțate a gazelor din magma incandescentă, oferă muntelui o notă coloristică particulară, prin nuanțele roșiatice și brun-cărămizii.
Creasta principală a Ţibleșului, orientată de la NV la SE este constituită dintr-o înlănțuire de neck-uri vulcanice (zona finală a coșurilor eruptive) reprezentate prin vîrfurile: Hudinul (1611 m), Stregior (1473 m), Tomnatec (1483 m), Arcer (1828 m), culminînd în vîrfurile Ţibles (1839 m) și Bran (1840 m). Din sectorul înalt Ţibleș-Bran creasta principală se curbează spre est-nord-est începînd să coboare spre defileul Sălăuței, legătura cu munții Rodnei făcându-se prin Pasul setref (817 m); sectorul nord-vestic al crestei descrește în înălțime până în Pasul Botiza (Cîrligatura) dincolo de care se întinde culmea principală a Munților Lăpușului, până în Pasul Neteda (1039 m). Rețeaua hidrografiei, întregul versant vestic al Ţibleșului cît și al Lăpușului este drenat de valea Lăpușului prin afluenții lui: Suciul, Băiuț, Mângheț și Bradul; în sectorul estic și sudic, Valea Sălăuței (afluent al Someșului Mare) strânge apele ce izvorăsc din zona înaltă a masivului: Strâmba, Izvorul Ţibleșului, Bichigiu, Fiadtel. Fiad, s.a., iar în nord, Iza drenează izvoarele versantului nord-vestic: Secu, Botiza, Ieud, Căliman, Arcer, Boicu, Idișor s.a.
Izvoarele minerale cu compoziții chimice specifice munților vulcanici (carbogazoase, sulfuroase, feruginoase) apar frecvent în izbucuri naturale – „borcuturi” – fiind întâlnite pe valea Fiadului, Arcerului, Izvorul Arinilor, Izvorul Rău și Izvorul Ţibleșului.