Guvernul a redus drastic bugetul alocat pentru construirea și restaurarea bisericilor. Mai exact, oficialii au decis să ofere mai puțin cu aproape 89% față de 2020. Suma cumulată a ajuns la puțin peste 760 de milioane de lei oferită, în urma deciziei Secretariatului General al Guvernului.
Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Cîțu a prevăzut reducerea masivă în anul 2021 față de anul trecut. În același timp, contribuția statului la salarizarea personalului de cult e programată să crească cu 2.36% în anul curent – de la 731.95 de milioane de lei în 2020 la 749,25 milioane lei în 2021.
Totodată, bugetul pentru personalul din învășământul tehnologic urmează să crească anul acesta cu 33% față de anul 2020 – suma se ridică la 8.83 de milioane de lei. Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu Patriarhul Daniel în cursul zilei de marți, conform Andministrației Prezidențiale.
„Programul este destinat cultelor recunoscute potrivit legii pentru sprijinirea salarizarii personalului neclerical angajat în unitatile si institutiile de invatamant teologic autorizate si acreditate potrivit legii.”
Despre program
„Programul este destinat susținerii cultelor religioase recunoscute din Romania pentru restaurarea si conservarea lăcașurilor de cult care sunt monumente istorice si a bunurilor din patrimoniul cultural national mobil aparținând cultelor religioase recunoscute din Romania, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreținerii si funcționarii unităților de cult cu venituri mici sau fără venituri,
pentru amenajarea si întreținerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, pentru achiziționarea de imobile necesare desfășurării activitatii unităților de cult si de asistenta sociala susținute de acestea,pentru sprijinirea activităților de asistenta sociala organizate de cultele religioase in spitale, centre de plasament, cămine pentru batrani si alte forme de asistenta,pentru susținerea unor actiuni cu caracter intern si internațional realizate de cultele religioase din Romania”, arată economie.hotnews.ro.