Scutul pădurii

În urma unor controale efectuate în teren, polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere, au confiscat 142 de metri cubi de material lemnos și au aplicat amenzi în valoare de 13.000 de lei. 

În perioada 4 – 9 septembrie 2020, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, împreună cu silvicultori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale în teren și la societăți comerciale din zona Munților Apuseni. 

Astfel, în urma controlului efectuat la un ocol silvic din Abrud, s-a constatat că,  în perioada 11.06.2020-28.08.2020, reprezentanții acestuia au expediat 12 avize primare, pentru însoțirea cantității de 54 de metri cubi de lemn de foc, din locuri în care ocolul silvic nu deține puncte de lucru sau depozite temporare. 

Față de ocolul silvic, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000  lei, iar complementar s-a dispus confiscare valorică a cantităţii de 54 metri cubi de material lemnos. 

Nereguli au fost constatate și în urma controlului la o societate comercială din Avram Iancu. 

Aceasta deținea, în platforma primară, 13 metri cubi de material lemnos pentru care reprezentanții societății nu a putut prezenta documente legale de proveniență. Fapta a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform art. 19 din Legea 171/2010 precum și cu confiscarea celor 13 metri cubi de material lemnos. 

Totodată, polițiștii au constatat faptul că, în platforma primară care aparține aceleiași societăți, erau abandonați 75 de metri cubi de material lemnos. Materialul lemnos găsit a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Valea Arieșului. 

Acțiunile de combatere a delictelor silvice vor continua. 

Cercetat pentru furt    

Un minor de 15 ani din Aiud a fost identificat de polițiști ca persoană bănuită de furt. Acesta ar fi sustras bunuri în valoare de 2.000 de lei din magazia unui cetățean din municipiu. Prejudiciul a fost recuperat. 

La data de 09 septembrie 2020, polițiștii  de investigații criminale din Aiud au identificat un minor de 15 ani, din municipiu, ca bănuit de săvârşirea unui furt care a fost semnalat poliției la data de 5 septembrie 2020.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la începutul lunii septembrie 2020, ar fi pătruns, prin efracție, într-o anexă din Aiud, care aparține unui bărbat de 71 de ani, de unde ar fi sustras două drujbe și o mașină de filetat cu baterie și încărcător, în valoare de 2.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti și restituit păgubitului, iar față de minor cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Infracțiuni rutiere

Un bărbat din comuna Șona este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără permis, fals în înscrisuri și uz de fals, după ce, în urma unui control în trafic, ar fi prezentat un permis de conducere fals.

La data de 09 septembrie 2020, polițiștii rutieri din Blaj au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis, fals în înscrisuri și uz de fals, față de un bărbat de 48 de ani, din comuna Șona.

În urma unui control în trafic, acesta ar fi prezentat polițiștilor un permis de conducere care s-a dovedit a fi fals.

Cercetările sunt continuate. 

La data de 09 septembrie 2020, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au deschis un dosar penal față de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Vințu de Jos, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. 

Se pare că, în cursul zilei de 07 septembrie 2020, bărbatul ar fi condus un autoturism, pe raza comunei, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.   

Cercetările sunt continuate. 

La data de 09 septembrie 2020, în jurul orei 09.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un bărbat de 67 de ani, din comuna Jina, județul Sibiu, în timp ce conducea un moped pe raza comunei Cergău, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.  

Accident rutier

La data de 09 septembrie 2020, în jurul orei 19.00, pe strada Clujului din Teiuș, un bărbat de 30 de ani, din Alba Iulia, județul Cluj, în timp ce conducea o motocicletă, din direcția Alba Iulia spre Teiuș, ar fi pierdut controlul asupra asteia și a căzut în afara părții carosabile. 

În urma accidentului rutier, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Cercetările sunt continuate. 

Amplasarea radarelor în data de 11 septembrie 2020 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori 

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu 

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni 

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa 

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian 

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac                

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole