Am ajuns din nou in Trascau, in acest loc drag sufletului meu. Ce are special sau ce ma fascineaza? Nu stiu, poate sunt padurile, poate apele, poate satele si oamenii, poate totul.
Dis de dimineata am facut bagajul si am pornit de acasa spre Turda. De aici am luat-o pe drumul ce duce spre Campeni si, nu dupa multi kilometri, am ajuns in localitatea Salciua, punctul de pornire al traseului. Pentru a ajunge in locul din care incepe traseul propriu-zis am facut stanga la prima intersectie mai mare dupa intrarea in localitate si am urmat un drum ingust si serpuit printre case. In prima parte asfaltat, dupa care pietruit. Vederea unui podet peste un parau este semnul ca am ajuns la inceputul traseului. Am pornit pe marcaj CR, pe poteca tematica Pietrele Vorbitoare. In prima parte urcarea este lina si placuta, roua inca prezenta umezeste papucii si bucura nasul dand nastere unui miros inconfundabil de iarba uda si de natura sanatoasa. Din loc in loc am gasit cate un panou cu diverse informatii despre locuri, despre plante, despre animale, informatii utile, prilej de ragaz si de contemplare.
Dupa aproximativ o ora de mers lejer am ajuns in Poiana Sipote. De aici am urmat sageata indicatoare care ne indeamna spre stanga, spre a ne abate de la marcajul pe care am pornit pentru a cobori la baza cascadei. Cam zece minute dureaza coborarea, dar sunt minute in care atentia nu trebuie sa diminue pentru ca poteca este traversata de radacini care pot fi o adevarata capcana pentru turistul neatent si care intr-o clipita se poate trezi in fund.
Cascada este wow. Nu gasesc cuvinte sa o descriu, trebuie vazuta si admirata de aproape. Trebuie auzita si simtita pentru ca pare ireala, pare ca a fost luata dintr-un basm si pusa fix in acel loc.
Fiind inca devreme am putut sa admir cascada in voie. Dupa cateva poze si dupa ce mi-am bucurat ochii cu aceasta frumusete am pornit din nou la drum. Intors pe poteca pe care am coborat am inceput urcusul spre poiana si spre marcajul CR. Am parasit poiana trecand peste paraul care formeaza cascada si mi-am continuat drumul. Din acest punct pana la Poarta Zmeilor urma un urcus destul de greu care va dura aproximativ o ora – o ora si jumatate. Cu toate ca urcusul este destul de solicitant padurea te adaposteste de soare si iti da forta. Este liniste. Dar nu acea liniste in care nu auzi nimic, in care lipseste orice zgomot. Nu, este linistea padurii. Este acea liniste putin galagioasa, acea liniste in care viata padurii merge in ritmul ei, in care pasarele ciripesc, vantul adie usor, acea liniste pe care ne-o dorim atat de mult cand suntem in mijlocul orasului. Aproape de finalul urcusului poteca merge pe la marginea padurii si in fata ni se deschid peisaje superbe, dar ce e mai bun inca nu a venit. Tocmai cand crezi ca atat ai vazut si ca acele peisaje de pe stanca de la marginea padurii sunt tot iti dai seama ca mai este ceva. O sageata de lemn ne indica drumul spre marea surpriza, BALCONUL. La marginea padurii, la marginea muntelui, acolo suntem noi, de acolo privim. Acest loc de belvedere este premiul pentru turistul care urca pana in varf, care depune un efort, care isi paraseste cuibul confortabil din oras si vine la Munte. Nu te mai saturi sa stai si sa privesti. Nu te mai saturi sa admiri si sa te gandesti. Oare cei de jos stiu ca cineva se uita la ei? Oare stiu ca atat de aproape de sosea exista ceva asa de minunat? Oare vor ajunge vreodata aici? Si intrebarile continua. Mintea se relaxeaza, sufletul se bucura.
Am luat pranzul in cel mai bun loc posibil, mi-am baut portia de apa si am pornit mai departe. Ziceam de cascada ca parca este luata dintr-un basm si pusa acolo. Din acelasi basm din care sunt si zmeii care isi au casa in Munte. Am trecut rapid pe la casa lor, am salutat si am plecat, nedorind sa ii supar sau sa ii deranjez. Tot ce pot sa va spun este ca au o poarta foarte frumoasa si foarte mare, prin care pot iesi deasupra vaii si pot pleca in orice directie vor.
Continuand pe marcaj CR am inceput o usoara coborare prin padure. Traseul este placut si lejer, fara probleme de orientare deoarece marcajul este foarte vizibil si destul de des. Primele semne ca ma apropiam de Platoul Bedeleu au fost poienile cu urzici si diverse alte plante intepatoare. Pana la un punct am fost curajos si am mers cu pantalonii scurti, dar cand am vazut minunata poiana care pe harta este marcata cu ! am decis ca este timpul sa imi schimb vestimentatia. Poteca semi-batuta serpuieste printre plante enorme (enorm de mari si enorm de intepatoare). Betele sunt de un real folos pentru a te feri pe cat posibil. Fix cand credeam ca greul a trecut m-am pomenit la marginea padurii, aproape de intersectia traseelor, aproape de locul in care trebuia sa pornesc pe marcaj BA. Surprize, surprize. In fata mea o turma enorma de bivolite si de vaci, insirate pe mare parte din platou, imprejmuite cu un gard si pazite de niste caini nu tocmai prietenosi. Niste stalpi indicatori se vad in departare si iti arata unde ar trebui sa ajungi, doar ca drumul cel mai scurt si mai usor ar trece fix prin mijlocul turmei.
Gandindu-ma la integritatea mea fizica si nedorind o intalnire cu paznicii turmei am bantuit prin boscheti si am ocolit cumva acesta turma. De bine ce am ocolit-o m-am intalnit cu un alt turist. Acesta era insotit de 3 caini care au venit sa ma intampine. Ulterior am aflat ca nu erau cainii lui ci doar niste parteneri de drum intalniti undeva pe traseu. Acestia urmau sa devina partenerii mei de drum si paznicii mei. La scurt timp dupa ce ne-am intalnit cainii de la stana ne-au reperat si au pornit foarte furiosi spre noi. Norocul nostru au fost cei 3 prieteni necuvantatori care au pornit si mai furiosi spre ei reusind sa ii alunge. Ei ne-au fost scaparea.
Marcajul BA continua spre Coltesti, eu imi continui drumul, cei 3 ma insotesc. Vegetatia este destul de abundenta pe traseu, uneori punand probleme in identificarea potecii. Nu a durat mult dupa intrarea in marcajul BA si am auzit un sunet foarte cunoscut si foarte iubit de drumet. Am auzit un izvor. Tot mergand am dat de un izvor amenajat, care apare si pe harta, loc in care ne-am hidratat cu totii (toti 4, adica eu plus 3).
Schimbarea de peisaj vine odata cu intrarea in Cheile Silosului, unde padurea isi schimba forma, vegetatia abundenta dispare si apar doboraturile. Poteca merge paralel cu paraul, cand mai sus de el, cand la nivel, avand doua traversari (una la inceput si una la final). Cheile au cateva panouri de informare si marcaje din belsug. A fost „oaza” de umbra de care aveam nevoie dupa ce am tot umblat prin soare.
Iti dai sema cand esti aproape de Coltesti pentru ca poteca devine drum si se aplatizeaza. Inainte de a iesi de tot din padure m-am intalnit cu un satean cu vacile, om foarte prietenos si foarte deschis cu care am stat minute bune de vorba. Dupa iesirea din padure ai o priveliste impresionanta asupra Pietrei Secuiului si asupra Cetatii Coltesti.
Urmand drumul am ocolit cetatea si in cateva minute am ajuns in sat, de unde am pornit spre casa. Obosit, dar fericit si linistit.
Este un traseu frumos, care necesita putina conditie fizica, dar nu e de speriat pentru un om care a mai fost la munte. Probleme de orientare pot aparea doar pe Platoul Bedeleu, in rest marcaje sunt din belsug. Una peste alta a fost o iesire reusita.
Trascau, Munte frumos, ne mai vedem. (Continuare aici)
