Alte 11.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite medicilor de familie din județul Alba

Alte 11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns, miercuri, la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba și vor fi distribuite medicilor de familie din județ, în cel mai scurt timp, pentru imunizarea populației. 

Aceasta este a treia tranșă pe care DSP Alba a primit-o de la Ministerul Sănătății, pentru sezonul rece 2019-2020, după ce prima tranșă a ajuns la mijlocul lunii septembrie, iar a doua tranșă o lună mai târziu. Prima tranșă, 1.100 de doze, a fost distribuită în spitalele din Alba și la Serviciul de Ambulanță Județean, pentru imunizarea personalului medical și auxiliar, iar a doua tranșă, 11.000 de doze, la medicii de familie din județ. Au fost imunizate, până în prezent, circa 9.500 de persoane din grupele de risc, iar alte 1.500 de doze se află la medicii de familie.

În total, județului Alba, îi vor fi repartizate 33.030 de doze de vaccin împotriva gripei. Ultima tranșă, respectiv 9.910 doze, va fi repartizată medicilor de familie până la mijlocul lunii decembrie, potrivit estimărilor.

Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală, sezon 2019-2020:

1.               Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate,  astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;

2.               Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni;

3.               Gravide;

4.              Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariati ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi  cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;

5.              Persoane, adulti şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;

6.               Persoane cu vârsta peste 65 de ani.

În județul Alba, în acest sezon, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.

Amintim că în sezonul 2018-2019, județului Alba i-au fost alocate 28.400 de doze de vaccin antigripal, toate fiind administrate.

În cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului. Persoanele care prezintă infecții respiratorii trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.

Medicii informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale altor infecții virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală obișnuită, gripa este produsă de virusurile gripale și prezintă un risc crescut de complicații și chiar decese, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecțiuni medicale cronice, precum diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii cu vârste fragede și femei gravide.

Pentru a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomerațiilor, spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.

De asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole