Ce poate fi mai frumos decat sa te plimbi pe jos pe ulitele satelor din Marginimea Sibiului, prin locuri incremenite in timp, despre care cu siguranta ai mai auzit, dar poate nu ai reusit sa le vezi pana acum. Acolo exista biserici-monument, sate care au propria poveste, mestesuguri si traditii populare, o gastronomie locala pe care nu o mai gasesti in alta zona a tarii (si nici in strainatate), oricat ai cauta.
Asa se explica numarul mare al turistilor straini fermecati de regiune, pentru care sutele si miile de kilometri distanta nu inseamna nimic; strainii stiu ca momentele petrecute in satele din Marginimea Sibiului au un farmec propriu, nemaintalnit in alta regiune europeana. Peisajele, traditiile, turismul si gastronomia autentica sunt atuurile Marginimii, pentru care a primit recent titlul de “Destinatie Europeana de Excelenta” din partea Comisiei Europene. In urma cu sase ani, Marginimea Sibiului a castigat inca un premiu international pentru turism: “Marul de aur”.
Formata din 18 localitati una mai frumoasa decat alta, Marginimea Sibiului este o regiune de care te indragostesti inca de la prima intalnire si, la fel ca prima dragoste, nu o vei mai uita niciodata. Mirosul de fan proaspat cosit, talangile vitelor si nechezatul cailor inhamati la carute, turmele de oi rasfirate pe pajistile inflorite, ulitele transformate in cele mai bune partii cu putinta, care rasuna iarna de rasetele copiilor, si mirosul de cozonac sau paine proaspat scoasa din cuptor, ce isi asteapta oaspetii in aburi pofticiosi – asa sunt satele din Marginimea Sibiului. Nimic din toate acestea nu este fabricat doar pentru vizitele turistilor, ci pur si simplu, toate fac parte din viata obisnuita a marginenilor.
Chiar si festivalurile si evenimentele desfasurate in timpul anului in satele din regiune reflecta aceeasi realitate: in Marginimea Sibiului se mananca si se traieste bine. Daca nu ai auzit pana acum de bunatatile preparate in gospodariile satenilor (casul, telemeaua, branza de burduf, afumaturile traditionale sau sloiul de oaie), trebuie musai sa mergi la Rasinari atunci cand are loc Festivalul Branzei si al Tuicii sau la Jina, in timpul Festivalului Sus pe Muntele din Jina.
Marele merit al localnicilor din Marginime este acela ca au reusit sa-si pastreze traditiile si portul vechi de cateva secole. Transhumanta exista in continuare si face parte din viata obisnuita a satenilor, care au preluat mestesugul oieritului de la generatiile anterioare si l-au transmis intocmai mai departe, in ciuda influentelor culturale (in special a celor sasesti). Chiar si arhitectura caselor cu curte interioara din Marginime s-a pastrat, iar astazi, tocmai aceste lucruri atrag turistii in numar mare si o fac speciala si unica, transformand-o intr-o destinatie turistica de top.
Ai auzit de Coasta Boacii din Rasinari, locul de joaca preferat al lui Emil Cioran, marele filozof roman nascut in aceasta localitate – ar fi pacat sa nu il vizitezi. Sau de poetul Octavian Goga, nascut in acelasi sat – casuta in care s-a nascut sta ascunsa pe una din stradutele pietruite.
O vizita in satele din Marginimea Sibiului este oricand o lectie de istorie: in multe dintre odaile caselor stau expuse peste tot obiecte mestesugite cu migala, incat ai senzatia ca te afli tot timpul intr-un muzeu. De altfel, in fiecare sat exista mici muzee si multe atractii turistice. La Sibiel exista un muzeu al icoanelor pe sticla, o alta indeletnicire cu traditie a locuitorilor din regiune. La Rasinari poti sa vizitezi de exemplu Biserica “Sf. Paraschiva”, cea mai veche biserica ortodoxa din sat, supranumita si “Voronetul Transilvaniei”, pentru ca este singura biserica din regiune care are picturi exterioare. A fost ridicata la 1383 si restaurata in 1752; stiai, de exemplu, ca mobilierul de interior este cel original, folosit la 1700?
Craciunul se apropie cu pasi repezi si stim ca targurile de profil sunt la mare cautare in aceasta perioada. Targul de Craciun din Sibiu este in fruntea listei, dar daca tot ajungi in zona, sigur ti-ar placea sa petreci cateva zile si in Marginimea Sibiului. Locuri de cazare sunt cu duiumul, nu te poti plange de asta.
Pana cand zona va fi promovata pe site-ul www.edenineurope.eu (la care se lucreaza in prezent), iti sugeram cateva idei de cazare in Saliste, supranumita si capitala Marginimii Sibiului, Sibiel si Fantanele. (Continuare aici)