Sarmizegetusa a fost capitala Daciei preromane și se presupune că ar fi fost construită în jurul secolelor III-II î.Hr. Cetatea a făcut parte din sistemul de apărare dac menit să țină ostilitățile la distanță. De fapt, au existat o serie de astfel de cetăți, care, prin amplasarea lor în zone izolate, protejau munții de atacuri nedorite – în special din partea romanilor. Până și în ziua de azi, rutele de acces sunt anevoioase, deoarece așezarea nu poate fi vizitată cu mașina.
Cetatea arată gradul de dezvoltare la care ajunsese poporul dac. Avea drumuri pavate, apeducte, ateliere de prelucrare a fierului și sticlei și o organizare economică și militară bună. De asemenea, varietatea de obiecte de ceramică și de fier care au fost descoperite aici i-a surprins pe istorici.
Prima capitală dacă a fost la Cetatea Costești, situată în imediata apropiere a Sarmizegetusei. Aceasta a fost mutată la cea din urmă din motive religioase: se afla pe un munte considerat sacru de către daci, „Kogaionon„. În timpul ocupației romane, capitala Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacică Sarmizegetusa a fost gândită ca o continuare a capitalei vechi. Din acest motiv, a fost construită la o distanță de numai 40 de kilometri de Sarmizegetusa Regia, și purta același nume.
Sarmizegetusa este situată în județul Hunedoara, la 8 kilometri de „Porțile de Fier ale Transilvaniei”, un alt grup de fortificații. Aceasta se întindea pe o suprafață de 33 de hectare și era împărțită în două părți: o zonă rezidențială și o zonă sacră.
Arhitectura îmbina trăsături religioase și militare, arătând legătura strânsă dintre aceste două aspecte în mentalitatea poporului dac. Zona sacră conținea o serie de sanctuare și un altar de sacrificiu, în timp ce restul construcțiilor erau clădiri fortificate. În afara limitelor orașului, se aflau monumente, case şi morminte care au fost construite în timpul ocupației romane.
Cetatea se presupune a fi fost locuită numai până în secolul V. După Antichitate, aceasta și-ar fi pierdut numele original pentru diferite toponime slave, cum ar fi Teregova, Voislova, Bucova, Grădiște, și a recuperat denumirea iniţială abia în timpurile moderne.
În 1315, cetatea este menționată sub numele de Britonia. Ea continuă să apară în documente istorice în următoarele secole, întrucât tot mai mulți oameni devin interesați de ea. Dar săpăturile sistematice încep abia în secolul al XIX-lea, inițiate de doi arheologi maghiari din orașul Deva. Săpăturile sunt continuate în secolul XX de către C. Daicoviciu și O. Floca din Cluj-Napoca. (Continuare aici)
