25 de ani de la înfiinţarea Curţii de Apel Alba Iulia

 EVENIMENT ANIVERSAR :

100 de ani de la Marea Unire,

25 de ani de la înfiinţarea Curţii de Apel Alba Iulia

 

Curtea de Apel Alba Iulia a organizat joi, 13 decembrie 2018, în sala de şedinţe „Vasile Dongoroz” a Curţii de Apel Alba Iulia evenimentul aniversar: 100 de ani de la Marea Unire, 25 de ani de la înfiinţarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Cei aproximativ 200 de participanţi la această manifestare, actuali şi foşti magistraţi ai Curţii de Apel Alba Iulia, judecători de la instanţele din circumscripţia teritorială, grefierii şi întreg personalul instanţei, dar şi alţi invitaţi, reprezentanţi ai unor instituţii din sfera de activitate, au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, de către un judecător şi o grefieră îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti, la intrarea în sala de judecată, transformată pentru 2 ore în sală festivă.

În deschiderea evenimentului a fost prezentat un scurt film retrospectiv, intitulat „25 de ani. Oameni despre oameni”, cuprinzând imagini cu personalul instanţei din cei 25 de ani de activitate şi câteva mesaje video din partea judecătorilor ce au deţinut funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia, de la înfiinţare până în prezent.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Simona Camelia Marcu a adresat celor prezenţi în direct, prin videoconferinţă, un mesaj cu prilejul celebrării celor două evenimente.

Judecătorul Liviu Gheorghe Odagiu, actualul preşedinte delegat al Curţii de Apel Alba Iulia, a deschis seria discursurilor, fiind urmat de domnul avocat Ioan Rus (senator, membru al Comisiei juridice a Senatului României (1990-1992), la momentul adoptării Legii nr. 92/1992), care a rememorat aspecte importante de la reînfiinţarea curţilor de apel.

În continuare, Nicolae Doţiu (primul preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia în perioada 1993-1997), Iulian Gîlcă (preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, 2004-2007 şi preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, 2006-2007), Alina Lodoabă (preşedinte delegat al Curţii de Apel Alba Iulia în 2006), Adriana Marcela Petraşcu (preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, 2006-2103) şi Alexandra Iuliana Rus (preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia în perioada 2014-2018, în prezent judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) au vorbit despre momente semnificative din perioada în care au deţinut funcţia de preşedinte al instanţei şi despre colegii alături de care au lucrat.

Grefierii au fost reprezentaţi la pupitrul vorbitorilor de către primul grefier al Curţii de Apel Alba Iulia în perioada 1993-2015, Ecaterina Guţu alături de Florina Ioana Boţan, prim grefier al instanţei din 2015 până în prezent.

Vicepreşedintele Aurelian Gheorghe Mocan a prezentat asistenţei Cartea de onoare a Curţii de Apel Alba Iulia.

Au mai luat cuvântul: preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel; directorul Şcolii Naţionale de Grefieri, judecătorul Andrei Dorin Băncilă; procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iulia, Ilie Nariţa; decanii Baroului Alba, Sibiu, şi Hunedoara – Mihai Baco, Nicolae Baier şi Claudiu Roncioiu; judecătorul Curţii de Apel Alba Iulia, Mihai Iulian Gîlcă; preşedintele Camerei Notarilor Publici Alba Iulia, Ioan Hotoiu şi vicepreşedintele delegat al Curţii de Apel Alba Iulia, Adrian Emil Hancaş.

Moderator al evenimentului a fost doamna judecător Mihaela Florentina Cojan, preşedinte al Secţiei I Civile.

 

Organizarea acestei manifestări în decembrie 2018, în clădirea în care îşi are sediul Curtea de Apel Alba Iulia are o dublă semnificaţie istorică, care a fost amintită în introducere participanţilor:

În dimineaţa zilei de 2 decembrie 1918, începând cu ora 9, în frumoasa clădire a Palatului de Justiţie, s-au reunit în prima şedinţă membrii Marelui Sfat Naţional, aleşi cu o zi înainte de Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti, după ce a proclamat unirea cu România în mijlocul unei mulţimi entuziaste de 100.000 de români veniţi din toate colţurile Transilvaniei. Cei 200 de reprezentanţi ai poporului, în mare majoritate jurişti, au luat hotărâri esenţiale pentru punerea în practică a voinţei populare de unire, exprimată răspicat la 1 decembrie: au ales conducerea Marelui Sfat Naţional care îndeplinea rolul unui veritabil Parlament, componenţa Consiliului Dirigent al Transilvaniei care a asigurat timp de aproape 2 ani guvernarea provizorie a Transilvaniei până la unirea deplină cu România dar şi membrii delegaţiei care urmau să înmâneze regelui Ferdinand decizia de unire.    

În aceeaşi clădire, 75 de ani mai târziu, în următoarea zi după festivităţile Zilei Naţionale a României, desfăşurate în principal la Alba Iulia, joi 2 decembrie 1993 începea să funcţioneze Curtea de Apel Alba Iulia, înfiinţată prin Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.

 

Un arc peste timp care consfinţeşte o legătură simbolică între aceste momente istorice şi pe care noi, cei care slujim astăzi justiţia, în acest loc şi în aceste timpuri, am considerat că este de datoria noastră să o marcăm în mod solemn, din respect faţă de activitatea rodnică a înaintaşilor noştri, desfăşurată atât în slujba justiţiei, cât mai ales în folosul neamului românesc.

 

 

 

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole