Al doilea caz de infecție cu virusul West Nile, confirmat în județul Alba

Al doilea caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în județul Alba, la un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Fărău. Acesta este internat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pe secția Anestezie și Terapie Intensivă.

Direcția de Sănătate Publică Alba a primit confirmarea existenței infecției cu virusul West Nile, joi, de la Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, în urma analizelor de laborator.

Pacientul avea și alte afecțiuni medicale, iar starea sa de sănătate s-a înrăutățit treptat.

Primul caz de infecție cu virusul West Nile în Alba a fost confirmat la sfârșitul lunii august, la o femeie de 64 de ani, care între timp a fost externată din spital, starea sa de sănătate fiind bună.

DSP Alba reamintește primăriilor din județ că măsurile de dezinsecție sunt foarte importante pentru prevenirea răspândirii infecției cu acest virus. În ultimele săptămâni, asistenții medicali comunitari, coordonați de personalul de specialitate din DSP, au desfășurat acțiuni ample de informare, prin distribuirea de materiale informative privind prevenirea infecției.

Ce este virusul West Nile ?

Virusul West Nile este un potențial factor declanșator al unor afecțiuni serioase (meningite, encefalite, meningoencefalite), principala cale de transmitere în rândul oamenilor fiind înțepătura tânțarilor infectați.

Perioada de incubație: de regulă, pacienții dezvoltă simptomele după 3 – 15 zile de la contactarea virusului (înțepătura țânțarului).

Care sunt simptomele contactării virusului West Nile:

Aproximativ 1 din 150 de persoane infectate cu virusul West Nile dezvoltă simptome severe de boală:

  • febră mare;
  • dureri de cap;
  • rigiditate la nivelul gâtului (redoarea cefei);
  • stupoare (simptom ce apare de regulă în psihoze: deprimare, insensibilitate, amuțire);
  • dezorientare;
  • comă;
  • tremor și convulsii;
  • slăbiciune musculară;
  • pierderea vederii;
  • amorțeală și paralizie.

Simptomele pot persista pe perioada mai multor săptămâni, iar efectele neurologice pot fi permanente.
Recuperarea este caracterizata de o perioadă lungă de convalescență și extenuare.

Cum se transmite virusul?

Cel mai adesea, virusul West Nile se transmite prin înțepătura tânțarilor infectați, care la rândul lor îl contactează prin înțeparea păsărilor infectate.

Virusul NU se transmite prin atingere!  Virusul West Nile nu poate fi transmis prin contact fizic obișnuit, cum ar fi sărutul.

Nu exista un tratament specific pentru virusul West Nile.
În cazul simptomelor severe, se recomandă prezentarea de urgență la camera de gardă; în general, este necesară spitalizarea pacientului.

Informaţii şi recomandări generale pentru populaţie privind prevenirea infectării

Unde se înmulțesc tânțarii?

  • În apa acumulată în subsolurile blocurilor;
  • În apa care nu se scurge din canalizarea înfundată;
  • În bălţile care se formează în apropierea locuinţelor, din apa care curge din conductele sparte şi din alte instalaţii neîntreţinute;
  • În apa de ploaie păstrată în butoaie/vase în curte;
  • În apa acumulată în recipiente vechi aruncate la întamplare în preajma locuinţelor (cutii de conserve, cauciucuri de automobile, jucării etc);
  • În apa din gropile şi şanturile de pe şantiere sau din locuri unde s-a lucrat la instalaţii;

Cum putem împiedica ţânţarii să se înmulţească în preajma noastră?

  • Prin evacuarea apei din subsoluri;
  • Prin repararea instalaţiilor de apă şi canalizare din subsoluri şi din apropierea locuinţelor;
  • Prin renunţarea la păstrarea apei în butoaie în curte sau să le protejăm de accesul ţânţarilor acoperindu-le bine cu capace potrivite;
  • Prin evitarea aruncării la întamplare a obiectelor care nu ne mai trebuie şi în care apa poate stagna (cutii de conserve, cauciucuri de automobile, jucării etc);
  • Prin îndepărtarea permanentă a gunoaielor menajere în care se adăpostesc ţânţarii;

Cum să evităm înţepăturile de ţânţari?

  • purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, dacă  ieşim seara din locuinţe sau ieşim seara în parc la plimbare sau când mergem în pădure, la pescuit, în Deltă;
  • utilizând substanţe chimice repelente împotriva tânţarilor comercializate în farmacii (DEET, icaridin/ picardin, IR 3535), în concordanţă cu instrucţiunile de pe etichetă, pe care să le aplicăm pe parţile descoperite ale corpului;
  • împiedicând pătrunderea ţânţarilor în casă (plase protecţie la ferestre/uşi);
  • utilizând substanţe insecticide în locuinţă/în jurul locuinţei;
  • utilizând în locuinţă aerul condiţionat;
  • utilizând plase împotriva ţânţarilor în jurul paturilor în cazul în care nu sunt disponibile celelalte măsuri menţionate anterior sau dacă dormiţi în aer liber.
  • acoperind patuţul copilului sau căruciorul cu plase împotriva ţânţarilor.
Biroul de presă al DSP Alba

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole