La data de 06.08.2016, în jurul orelor 17.47, pe strada Mihai Eminescu, din localitatea Sâncel, M.G.A., de 22 de ani, din Stremţ, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară în direcţia Târnăveni – Blaj, a pierdut controlul asupra acesteia, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe trotuar şi a accidentat mortal un bărbat de 78 de ani, din Sâncel şi pe soţia acestuia, în vârstă de 71 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, faţă de şoferul autoutilitarei a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident, urmând să fie efectuată şi o expertiză tehnică a autovehiculului implicat.