DSP Alba efectuează acțiuni de control la bazine de înot, ștranduri și piscine

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a demarat, din 27 iunie, controale la bazinele de înot, piscine și ștranduri, până în prezent fiind sancționate cu avertisment două din cele șase unități verificate.

DSP Alba a sancționat cu avertisment două unități pentru lipsa analizei la apa din bazin, urmând ca inspectorii să reverifice aceste obiective în cel mai scurt timp.

Verificările se efectuează în conformitate cu Planul național de acțiuni tematice de control în sănătate publică pentru anul 2016 și ținând cont de atribuțiile Ministerului Sănătății privind controlul respectării prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește inspecția sanitară în domeniul apei de îmbăiere.

”Acțiunile de control se derulează în perioada 27 iunie – 15 septembrie. Acestea vizează nu doar verificarea respectării normelor de igienă la bazinele de înot, piscine și ștranduri, ci și zonele naturale de îmbăiere amenajate și neamenajate. În altă ordine de idei, pe lângă controalele regulate, instituția noastră intensifică verificările, pe perioada sezonului estival, în tabere școlare, unități de alimentație publică, săli de nunți, respectiv unități de turism. Rezultatele vor fi date publicității odată cu încheierea acțiunilor tematice”, a spus directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea.

DSP Alba amintește administratorilor de bazine de înot, piscine și ștranduri că pot primi amenzi usturătoare, care depășesc 5.000 de lei, dacă nu respectă normele din domeniul sănătății publice. Totodată, dacă neconformitățile depistate pun în pericol sănătatea publică, se poate dispune suspendarea temporară a activității.

În concret, administratorii acestor obiective pot fi sancționați, între altele, pentru:

Neafișarea la loc vizibil a masurilor de igienă și a modului de utilizare ce trebuie respectate de cei care folosesc bazine de înot, ștranduri și piscine de către cei care exploatează aceste obiective;

Lipsa de supraveghere a respectării masurilor de igienă și a modului de utilizare ce trebuie respectate de cei care folosesc bazine de înot, ștranduri și piscine de către cei care exploatează aceste obiective;

Neîntreținerea și nefolosirea în permanentă stare de curățenie a echipamentului de lucru și de protecție utilizat de către personalul angajat, în funcție de domeniul de activitate și reglementările legale în vigoare;

Nedotarea grupurilor sanitare publice sau din unitățile de folosință publică cu materiale și mijloace adecvate pentru igiena individuala a utilizatorilor, precum și neîntreținerea acestora în permanentă stare de curățenie de către proprietar sau administrator;

Utilizarea apei care nu corespunde normelor de calitate, conform reglementărilor legale în vigoare, pentru bazine de înot, ștranduri, piscine, băi publice, băi, chiuvete, spălătorii din unitățile de folosință publică, inclusiv din mijloacele de transport;

Nerespectarea normelor de igienă privind întreținerea, spălarea și dezinfectarea bazinelor de înot, a ștrandurilor și a piscinelor, prin neprimenirea si nedezinfecția apei, corespunzător normelor de igienă;

Funcționarea bazinelor de înot, a ștrandurilor și a piscinelor fără anexe, precum puncte de prim ajutor, vestiare, grupuri sanitare separate pe sexe, conform numărului prevăzut de normele în vigoare, în raport cu capacitatea unității;

Neasigurarea întreținerii construcțiilor băilor publice și a instalațiilor aferente acestora și/sau a stării de curățenie, în condițiile stabilite prin normele de igienă în vigoare;

Lipsa buletinelor de analiza privind calitatea apei de îmbăiere conform cerințelor stabilite de normele în vigoare;

Amenajarea ștrandurilor, piscinelor și bazinelor de înot fără respectarea condițiilor stabilite prin normele de igienă în vigoare privind amplasarea si dotarea lor;
Instalarea de campinguri fără respectarea condițiilor stabilite prin normele de igiena în vigoare privind amplasarea și dotarea cu anexe sanitare și capacitatea acestora.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole