Duminică după amiază a avut loc inaugurarea Căminului cultural de la Hăpria, după ce timp de mai bine de un an au avut loc lucrări de reabilitare, modernizare și dotare.
Valoarea investiţie a fost de 504.144,20 lei-tva inclus. Lucrările sunt efectuate de SC ARIA CONSTRUCT SRL.
Comuna Ciugud este printre puţinele comune din România care au reuşit să câştige patru proiecte, privind reabilitarea căminelor culturale, respectiv cele din Limba, Şeuşa, Hăpria şi Teleac prin „Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban”. Programul este finanţat prin Compania Naţională de Investiţii.
Căminele culturale de la Limba și Hăpria au fost finalizate în acest an, urmând ca lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a căminelor culturale din Teleac și Șeușa să înceapă în cel mai scurt timp.
Astazi, la Petrești, sǎrbǎtorim fanfara!
Duminică, 25 august 2024, la Petrești, pregătiți-vă pentru un eveniment cu...
Deschide