Alba Iulia: Ambulanță implicată într-un accident de circulație

La data de 12.05.2016, în jurul orelor 18,35, pe B-dul Revoluţiei 1989 din Alba Iulia, şoferul unei ambulanţe ce avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, în interiorul intersecției cu sens giratoriu din dreptul Pieței Cetate, a circulat pe sensul opus de mers,împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus de un bărbat de 37 de ani, din Alba Iulia.

În urma accidentului, şoferul autoturismului, o femeie în vârstă de 33 de ani precum şi doi minori de 2 şi 5 ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost negativ pentru şoferul ambulanţei, în vreme ce pentru şoferul autoturismului a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambilor le-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul autoturismului avea permisul de conducere anulat, pentru refuzul recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă respectiv conducere sub influenţa alcoolului şi conducere cu permisul anulat.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole