Vezi rezutatele controalelor efectuate ieri de polițiștii din Alba Iulia

La data de 2 februarie a.c., peste 30 de poliţişti de la structurile de investigaţii criminale, ordine publică şi rutieră ai Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Alba, au desfăşurat o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, pe raza municipiului Alba Iulia.

Poliţiştii au efectuat 46 de controale la societăţi comerciale şi au controlat 96 de autovehicule.

Pentru nereguli constatate au fost aplicate 119 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.565 lei din care, cele mai multe (102) pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost identificate 5 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt, au fost confiscate bunuri în valoare de 1.228 lei şi au fost reţinute două permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.

Exemple:

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe S.C.I., de 21 de ani, din comuna Axente Sever, judeţul Sibiu, care este bănuit de comiterea unui furt din curtea unei locuinţe din Alba Iulia.

Se pare că, în seara zilei de 31 ianuarie a.c., tânărul a escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei, iar din curte a sustras mai multe lămpi solare precum şi o sacoşă cu îmbrăcăminte.

Faţă de S.C.I., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Alţi 3 bărbaţi, cu vârste de 27, 33, şi 50 de ani, din Alba Iulia, au fost identificaţi ca fiind bănuiţi de comiterea unui furt de produse alimentare, dint-un supermarket din Alba Iulia.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în după amiaza zilei de 23 ianuarie a.c., au profitat de neatenţia personalului de pază al supermarketului şi au sustras ciocolată şi cafea, părăsind magazinul pe uşa destinată accesului.

Prejudiciul a fost recuperat parţial, iar faţă de cei 3 bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Recomandari

Alte Articole