Urmărit naţional, depistat la o fermă din Lancrăm (Alba)

Ieri, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, l-au depistat şi reţinut pe B.M., de 47 de ani, din Armăşeni, judeţul Vaslui, posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, urmărit la nivel naţional din data de 8 ianuarie 2015.
Poliţiştii l-au depistat pe condamnat la o fermă de animale din localitatea Lancrăm, judeţul Alba şi l-au depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
B.M. este condamnat, din data de 30.12.2014, de Judecătoria Huşi, la executarea unei pedepse privative de libertate de 8 luni închisoare, întrucât, aflându-se în stare de ebrietate, i-a ameninţat şi agresat, în repetate rânduri, pe membrii familiei sale.

Recomandari

Alte Articole