Un polițist de la Blaj a refuzat mita

Ieri., ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au prins în flagrant o persoană care a încercat să mituiască un poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba cu suma de 500 de lei.
În fapt, în data de 14.03.2014, ora 17.57, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj – Compartimentul Rutier, aflându-se în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza municipiului Blaj, la intersecţia prevăzută cu sens giratoriu dintre străzile Eroilor şi b-dul Republicii, s-a sesizat despre faptul că şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate.
Agentul de poliţie a oprit autoturismul condus de G.I., de 21 de ani, din comuna Sâncrăieni, judeţul Harghita şi care era însoţit de B.G., de 40 de ani, din aceeaşi comună.
În momentul în care cei doi ocupanţi ai autoturismului a fost informaţi despre faptul că G.I. va fi sancţionat, i-au oferit polițistului suma de 500 de lei, pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu şi a nu lua împotriva conducătorului auto măsura sancţionării contravenționale şi reţinerii permisului de conducere, în vederea suspendării.
Agentul de poliţie s-a desistat de propunerea făcută de cei doi bărbaţi şi a informat de îndată structurile specializate care au organizat şi realizat prinderea în flagrant.
Împotriva celor doi bărbaţi a fost întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru săvârşirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin 1 Cod Penal iar procurorul de caz a dispus faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar.

Recomandari

Alte Articole