Cetățean din Săliștera, suspectat că a furat 200 litri de combustibil

Ieri, la ora 14.30, Poliţiştii Posturilor de Poliţie Săliştea şi Şibot, în timp ce efectuau activităţi de patrulare pe raza de competenţă, au oprit pentru control, pe raza localităţii Tărtăria, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Săliştera. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că şoferul autoturismului nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cu ocazia controlului efectuat, în portbagajul autoturismului a fost găsită cantitatea de 200 de litri de cpmbustibil, ambalată în bidoane de 20 şi 30 de litri, a cărei provenienţă nu a putut fi justificată de conducătorul autoturismului, existând suspiciunea că provine din furt.

Faţă de conducătorul auto, poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis iar  întreaga cantitate de combustibil a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii cu exactitate a provenienţei, în funcţie de rezultat urmând a fi luate măsuri legale.

Recomandari

Alte Articole