Un bărbat din Câmpeni riscă să ajungă după gratii, după ce a furat 85 de lei

În aproximativ 10 minute de la sesizarea furtului unei sume de bani, jandarmii din Câmpeni au reușit să-l prindă pe principalul suspect.

Bărbatul a intrat miercuri, 24 august, la ora 14.00 într-un magazin situat pe strada Revoluției 1848 din orașul Câmpeni și, profitând de neatenția celor din jur, a sustras din poșeta unei vânzătoare suma de 85 de lei. A părăsit grăbit magazinul, fapt care a atras atenția păgubitei și, după ce a constatat lipsa banilor, aceasta a solicitat sprijinul jandarmilor. Imediat un echipaj de jandarmerie a contactat-o și, pornind de la datele furnizate, a acționat pentru depistarea presupusului autor. A fost identificat la aproximativ 100 de metri de locul faptei, iar asupra lui a fost găsită suma indicată ca fiind sustrasă. Este vorba de Ilie A. ( 29 de ani ), domiciliat în municipiul Hunedoara, aflat, potrivit propriilor spuse, ‘ cu afaceri ‘ în orașul Câmpeni. Bărbatul a recunoscut fapta, condiții în care a fost întocmit un proces verbal de constatare cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt. Presupusul autor, care a ieșit de curând din închisoare, unde a fost trimis pentru săvârșirea unor fapte similare, a fost predat Poliției Orașului Câmpeni pentru continuarea cercetărilor.

Recomandari

Alte Articole