Percheziții în 5 județe efectuate de polițiștii din Alba, la domiciliul unor hoți de stupi de albine Reviewed by CD on . În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul IPJ Alba efectuează 15 percheziţii la domiciliile sau sediile a 11 persoane suspectate de săvârşirea unui număr În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul IPJ Alba efectuează 15 percheziţii la domiciliile sau sediile a 11 persoane suspectate de săvârşirea unui număr Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Percheziții în 5 județe efectuate de polițiștii din Alba, la domiciliul unor hoți de stupi de albine

Percheziții în 5 județe efectuate de polițiștii din Alba, la domiciliul unor hoți de stupi de albine

Percheziții în 5 județe efectuate de polițiștii din Alba, la domiciliul unor hoți de stupi de albine

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul IPJ Alba efectuează 15 percheziţii la domiciliile sau sediile a 11 persoane suspectate de săvârşirea unui număr de 18 furturi de stupi cu albine prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 400.000 lei

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul inspectoratelor de politie județene Hunedoara, Gorj, Harghita, Buzău şi Tulcea precum şi de poliţişti ai Serviciului de Operațiuni Speciale Alba şi ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează simultan 15 percheziţii la domiciliile unor persoane din Hunedoara (10), Gorj (2), Harghita, Buzău şi Tulcea (câte o percheziţie), care sunt învinuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat, complicitate la infracţiunea de furt calificat, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi tăinuire, într-un dosar aflat în lucru la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, privind 18 furturi de stupi cu albine comise în perioada martie – octombrie 2013 de pe raza judeţelor Alba, Arad, Harghita şi Buzău.
Pe baza mandatelor de aducere, 11 învinuiţi vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că în perioada martie – octombrie 2013, 6 dintre învinuiţi, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, din judeţul Hunedoara, au comis 15 furturi de stupi cu albine de pe raza judeţului Alba şi 3 de pe raza judeţelor Arad, Harghita şi Buzău, sustrăgând 568 de stupi, în valoare totală de 402.700 lei.
După comiterea furturilor învinuiţii au transportat stupii cu albine în mai multe locaţii din ţară, cei mai mulţi în localitatea Veţel, judeţul Hunedoara unde i-au amplasat pe terenul unui dintre învinuiţi, sau i-au vândut celor 5 persoane din judeţele Harghita, Tulcea, Gorj şi Buzău, care sunt învinuite de comiterea infracţiunii de tăinuire.
La acţiunea ce se desfășoară azi, participă un număr de 85 cadre ale Ministerului Afacerilor Interne, din care 75 de poliţişti şi 10 cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba.
Din cei 75 de poliţişti, 45 de sunt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, aceştia fiind sprijiniţi de către 14 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Hunedoara şi câte 5 din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Gorj, Harghita, Buzău şi Tulcea.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a celor 11 învinuiţi, identificarea eventualilor complici şi recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus