Liga a IV-a Alba pornește la drum în 16 august

Prima competiție a noului sezon va fi Supercupa AJF Alba, meci care se va desfășura în data de 9 august 2014, în startul acesteia fiind programată festivitatea de premiere a celor trei serii din Liga a V-a. Campionatul Ligii a IV-a va debuta în weekend-ul 16/17 august, urmând ca echipele de Liga a V-a să dispute o săptămână mai târziu (23/24 august) prima etapă de Cupa României, urmând ca prima etapă a noului sezon de Liga a V-a să fie programată în week-end-ul 30-31 august 2014. Campionatele de copii și juniori vor debuta începând cu data de 13 septembrie 2014.

Tot în acest an, AJF Alba va da startul unor noi competiții precum Campionatul Juniorilor B1, campionat de old-boys (peste 35 de ani), campionate zonale de seniori, campionat pentru copii născuți în anul 2007 și mai mici.

Până la startul acestor competiții, echipele afiliate la AJF Alba vor trebui să plătească penalitățile rămase din sezonul trecut. Totodată, echipele vor fi nevoite să se înscrie în noul sezon și să achite taxele aferente noului sezon, după cum urmează:

Liga a IV-a – 31 iulie 2014;
Liga a V-a – 8 august 2014;
Copii și Juniori – 4 septembrie 2014.

Recomandari

Alte Articole