Legiunea a Xlll-a Gemina in Elvetia

În perioada 27 – 28 august 2016, Garda Apulum, reprezentată prin Legiunea a XIII-a Gemina, a participat la cel mai mare festival de reconstituire istorică antică din Elveția, Römerfest. Evenimentul se desfășoară în fiecare an în parcul arheologic „Augusta Raurica” din apropierea orașului Basel. De-a lungul anilor, festivalul elvețian s-a remarcat în Europa prin calitatea și acuratețea reconstituirilor din antichitatea romană, constituind la ora actuală un etalon de organizare și prezentare pentru multe trupe europene de reenacment.
Festivalul se adresează publicului internațional, de toate vârstele, oferind spectatorilor demonstrații de tehnică militară, lupte de gladiatori, dansuri de inspirație antică și foarte multe ateliere tematice interactive, susținute de trupe de profil din Elveția, Germania, Franța, Italia, Bulgaria și, din acest an, și din România prin Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum – Alba Iulia.
Deplasarea a fost susținută de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Societatea de Transport Public Alba Iulia și SC Elit SRL.

Recomandari

Alte Articole